Exporturile trec prin intermediari. Câteva sute de livrări au fost efectuate către trei companii rusești cu legături în industria de apărare. De asemenea, cipuri olandeze au fost găsite în armele rusești.
Echipa de investigație ai NOS și Nieuwsuur au primit acces la datele comerciale, au vorbit cu companii implicate, agenții guvernamentale, experți și cercetători și au avut acces la documente confidențiale. Rezultatul muncii lor oferă prima perspectivă asupra dimensiunii la care ajung în Rusia microcipurile de la producătorii olandezi.
Practic, un grup mic de companii chineze obțin cipuri olandeze și le exportă apoi, lună de lună, în Rusia. O astfel de companie se află pe lista de sancțiuni din SUA. Chipurile olandeze care merg în Rusia provin în principal de la producători importanți, cum ar fi NXP din Eindhoven și Nexperia din Nijmegen.
Ancheta NOS/Nieuwsuur arată că microcipurile NXP au fost găsite recent pe câmpul de luptă din Ucraina, într-un obuzier blindat rusesc dezasamblat, o rachetă de croazieră și un elicopter de atac, printre altele.
Cercetările anterioare au găsit deja cipuri de la NXP și Nexperia în dronele rusești, iar un cip NXP a fost găsit într-o dronă kamikaze iraniană. Toate aceste arme sunt folosite de Moscova pentru a ucide soldați și civili ucraineni.
Citește și: Câte cuvinte trebuie să citească un elev pe minut ca să nu ajungă analfabet funcțional
Purtătorii de cuvânt subliniază că companiile respectă regulile de sancțiuni și nu fac afaceri cu Rusia. De asemenea, clienții lor nu au voie să vândă componente Rusiei. Ei spun că nu au cum să verifice dacă cipurile ajung în Rusia printr-un comerț „paralel”- firme europene care să le achiziționeze din Olanda iar apoi să le vândă ilegal Rusiei