Marine Le Pen va fi judecată în apel în dosarul asistenților europarlamentari
Marine Le Pen va fi judecată în apel, în dosarul asistenților europarlamentari, la începutul anului 2026, pe 13 ianuarie şi 12 februarie.
Este un proces definitoriu, care va decide dacă Le Pen va putea participa la alegerile prezidențiale din anul 2027.
În martie, Marine Le Pen a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri ale Parlamentului European și a primit o interdicție de cinci ani de a candida, o decizie care i-a afectat serios planurile prezidențiale.
Marine Le Pen va fi judecată în apel
Lidera extremistă a negat atunci acuzațiile și a contestat imediat hotărârea în instanță.
După un lanț de reacții de nemulțumire din partea liderilor extremiști, inclusiv a președintelui Donald Trump, Curtea de Apel a promis o decizie până în vara lui 2026, conform Mediafax.
Citeşte şi: Marine Le Pen, apropiată Rusiei, acuzată de delapidare, caută portița pentru a prelua șefia Franței
De regulă, instanța decide la două-trei luni după proces. Curtea de Apel a declarat la acel moment că s-au deturnat peste 4 milioane de euro, în 12 ani.

Marine Le Pen, în timpul unui discurs politic - Foto: Profimedia Images
Cea mai dură pedeapsă i-a revenit lui Le Pen, pentru activități ilegale ca fostă deputată europeană și ca președintă a partidului său, Frontul Național.
Citeşte şi: Condamnare cu efect devastator: Marine Le Pen, interdicții majore vreme de 5 ani. Ce funcții pierde
În timp ce colaboratorul ei, Jordan Bardella, ar putea candida ca alternativă la Președinție, Marine Le Pen, deputat în Adunarea Națională, a spus că vrea să folosească toate căile legale pentru a participa la alegeri.