sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Marine Le Pen, apropiată Rusiei, acuzată de delapidare, caută portița pentru a prelua șefia Franței

Data publicării: 06.09.2025 • 09:54 Data actualizării: 06.09.2025 • 09:54
Marine Le Pen și Vladimir Putin - Foto: Profimedia images
Marine Le Pen și Vladimir Putin - Foto: Profimedia images
marine le pen
marine le pen

Deși este interzisă să candideze din cauza unei condamnări pentru delapidare, lidera de extremă dreapta Marine Le Pen, cu legături strânse cu Rusia lui Vladimir Putin, pregătește o strategie juridică pentru a-și asigura participarea la eventualele alegeri anticipate din Franța.

Marine Le Pen, lidera de extremă dreapta din Franța, intenționează să candideze în cazul în care președintele Emmanuel Macron va convoca alegeri anticipate, chiar dacă în prezent este interzisă din cauza unei condamnări pentru delapidare, scrie Politico.eu.

Marine Le Pen, apropiată Rusiei, acuzată de delapidare, caută portița pentru a prelua șefia Franței

Le Pen a fost găsită vinovată în martie, decizie pe care a contestat-o și împotriva căreia a făcut apel. Procesul de apel ar urma să înceapă luni, cu un verdict promis până în vara anului 2026.

Susținătorii săi speră că instanța va ridica interdicția, permițându-i să candideze nu doar la alegerile prezidențiale din 2027, ci și la un eventual scrutin legislativ anticipat.

O astfel de rundă electorală ar putea fi declanșată de prăbușirea guvernului minoritar condus de premierul François Bayrou, care riscă să piardă luni votul de încredere pe tema reducerilor bugetare de 43,8 miliarde de euro.

Citește și: Condamnare cu efect devastator: Marine Le Pen, interdicții majore vreme de 5 ani. Ce funcții pierde

„Dacă întrebarea este: Avem încredere în acest guvern? Răspunsul este nu, nu avem”, a declarat Le Pen după o întâlnire cu Bayrou.

Le Pen și-a reiterat în iulie angajamentul de a participa la orice scrutin, în ciuda problemelor legale. Surse din partidul Raliul Național au confirmat pentru Politico că nu se discută varianta unui alt candidat în locul ei.

marine le pen

Marine Le Pen - Foto: Profimedia images

Citește și: Condamnarea lui Marine Le Pen: SUA lui Trump, aceeași reacție cu Rusia. Franța încalcă democrația

Strategia juridică la care ar putea apela Le Pen

Strategia juridică a liderului de extremă dreapta ar fi să depună documentele de candidatură la autoritățile electorale, anticipând o respingere. Ulterior, ar contesta decizia la instanța administrativă și, dacă ar fi necesar, la Curtea Constituțională.

În timp ce unele surse apropiate curții susțin că procedura ar dura cel puțin șase luni – ceea ce ar face imposibilă candidatura la anticipate – avocații lui Le Pen invocă precedente de cazuri soluționate rapid, inclusiv unul favorabil partidului lui Macron în 2017.

Marine Le Pen, vinovată deturnarea de fonduri europene. Ce ar fi făcut cu banii

Marine Le Pen a fost găsită vinovată, într-un proces privind deturnarea de fonduri europene pentru finanţarea propriei formaţiuni. Instanţa i-a interzis candidatura la funcţii publice pentru cinci ani.

Judecătorii au decis, la propunerea procurorilor, interdicţia fostei preşedinte a partidului Uniunea Naţională (Rassemblement National / RN) Marine Le Pen, deputată în Parlamentul francez din partea formaţiunii, de a candida la orice (nouă) funcţie publică, timp de cinci ani, transmite BBC.

Ea îşi va păstra mandatul de parlamentar, până la expirarea acestuia.

Însă, Le Pen nu va mai putea candida la alegerile prezidenţiale din Franţa, din 2027, deşi conducea estimările din sondajele de opinie.

Marine Le Pen a primit şi o condamnare la închisoare de patru ani, din care doi cu suspendare şi o sancţiune de 100.000 de euro, care pot fi atacate cu recurs şi vor fi aplicate doar dacă ea va pierde apelul în instanţă, potrivit Reuters.

Legăturile Marinei Le Pen cu Rusia lui Putin

Un amplu material publicat de Le Monde în 2022 scoate la iveală relațiile strânse dintre Marine Le Pen și regimul lui Vladimir Putin: vizite oficiale, eurodeputați pro-Kremlin și finanțări venite din Rusia, pe care lidera de extremă dreapta le minimalizează după invadarea Ucrainei.

Lidera de extremă dreapta Marine Le Pen și partidul său, Rassemblement National (RN), au menținut legături constante cu regimul de la Kremlin, relații care continuă să ridice semne de întrebare, arată o anchetă publicată de Le Monde.

Între 2013 și 2019, Le Pen a vizitat Rusia de cel puțin patru ori, fiind primită cu onoruri de oficialii de la Moscova. În paralel, eurodeputații RN au apărat aproape sistematic pozițiile Kremlinului, votând împotriva rezoluțiilor Parlamentului European ce condamnau agresiunile ruse sau încălcările dreptului internațional.

Apropierea liderului RN de Rusia s-a reflectat și prin oamenii din anturajul său. Între 2010 și 2015, geopolitologul Aymeric Chauprade, consilier pe politică externă, a avut contacte repetate cu apropiați ai lui Vladimir Putin. În 2019, echipa lui Le Pen a angajat-o ca stagiară pe Elizaveta Peskova, fiica purtătorului de cuvânt al Kremlinului.

Un alt personaj-cheie a fost europarlamentarul Thierry Mariani, fost ministru în guvernul Sarkozy, considerat un apropiat al Moscovei. Mariani a pledat de-a lungul anilor în favoarea Rusiei, a pus sub semnul întrebării crimele de război din Ucraina și chiar l-a întâlnit personal pe Putin în 2019.

Legătura lui Le Pen cu agenți ruși KGB. Ar fi împrumutat milioane de euro de la Rusia

Legăturile cu Rusia au fost și financiare. În 2014, micropartidul Cotelec al lui Jean-Marie Le Pen a primit un împrumut de 2 milioane de euro de la o companie offshore cipriotă, cu bani proveniți din fonduri rusești și conectați la foști agenți KGB.

În același an, Frontul Național a contractat direct un credit de 9,4 milioane de euro de la o bancă rusă pentru a-și finanța campaniile electorale. Împrumutul trebuie rambursat până în 2028, chiar dacă banca a intrat între timp în faliment.

Documente publicate de Mediapart arată că oficiali de la Kremlin discutau, în 2015, despre cum ar trebui „răsplătită” Le Pen pentru sprijinul acordat anexării Crimeei. Politiciana respinge acuzațiile și susține că a apelat la bănci străine doar pentru că instituțiile franceze refuzau să-i acorde credite.

După ce împrumuturile de la bănci non-europene au fost interzise în 2017, Le Pen a apelat la Ungaria, o altă țară din Europa subordonată Rusiei, pentru a-și finanța campania din 2022, menținând dependența de sprijin extern.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră