Maia Sandu a trasat ca sarcină pentru Comisia Naţională pentru Integrare Europeană transpunerea în practică până în luna martie a măsurilor rămase pentru îndeplinirea celor nouă condiţionalităţi asumate de Republica Moldova pentru obţinerea statutului de ţară candidată la aderare, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Chişinău.
Din cele 35 de acţiuni care urmau să fie implementate până la sfârşitul anului 2022, 16 sunt realizate, iar nouă se află în etapa finală. Printre acţiunile realizate se numără adoptarea de către parlament a noului Cod electoral, intrat în vigoare la 1 ianuarie a.c.. La fel, guvernul a adoptat Regulamentul cu privire la achiziţiile publice cu valoare mică.
Citește și: FOTO 30 de camioane cu donații venite din America vor ajunge în Ucraina prin hub-ul din Suceava
Printre acţiunile care sunt în faza de finalizare se numără evaluarea extraordinară a candidaţilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor (pre-vetting); clarificarea competenţelor Procuraturii anticorupţie şi ale Centrului Naţional Anticorupţie în ceea ce priveşte combaterea marii corupţii.
Citește și: Ion Țiriac despre procesul de doping al Simonei Halep: „După părerea mea, avocaţii ei sunt lenţi”
Urmează promovarea unui pachet de acte normative care să elimine influenţa oligarhilor din sfera politică, economică şi mass-media, una dintre recomandările Comisiei Europene din iunie 2022.
Maia Sandu a insistat ca măsurile rămase să fie finalizate până la sfârşitul lunii martie, subliniind că este necesar ca toate instituţiile responsabile să accelereze eforturile de implementare a Planului de acţiuni, potrivit portalului citat, scrie Agerpres.