luni 17 noiembrie
EUR 5.0844 USD 4.3825
Abonează-te
Newsweek România

Călin Georgescu, în fața magistraților, acuzat de tentativă de lovitură de stat. Riscă 20 de ani de închisoare

Data publicării: 17.11.2025 • 11:10 Data actualizării: 17.11.2025 • 12:00
Călin Georgescu - Foto: Profimedia images
Călin Georgescu - Foto: Profimedia images
sustinatorii lui calin georgescu
sustinatorii lui calin georgescu

Astăzi începe judecata în cel de-al doilea dosar penal al lui Călin Georgescu, fost candidat susținut de Rusia la alegerile prezidențiale din România, acuzat, alături de mercenarul Horațiu Potra de complicitate la tentativă de lovitură de stat după alegerile anulate din 2024.

Astăzi are loc primul termen de judecată în dosarul în care Călin Georgescu, care glorifică la mai toate intervențiile sale regimul dictatorial al lui Vladimir Putin, vine în fața magistraților de la Curtea de Apel București, după ce a fost acuzat de tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, faptă pedepsită cu 20 de ani de închisoare.

Procesul începe la ora 13:30.

Călin Georgescu, în fața magistraților, acuzat de tentativă de lovitură de stat. Riscă 20 de ani de închisoare

Dosarul instrumentat de Parchetul General reprezintă una dintre cele mai importante cauze privind securitatea națională din ultimii ani.

Procurorii îl acuză pe Georgescu de „complicitate la tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale”, o infracțiune extrem de gravă care, în contextul unei lovituri de stat la care CG și gașca de mercenari din jurul său plănuiau să preia prin forță puterea în România.

Citește și: Planul anarhiei lui Georgescu, condus de Sechila și Potra: RO-Exit și judecătorii, împușcați în cap

Deja zeci de susținători ai lui Călin Georgescu, care refuză să admită orice dovadă împotriva sa și, de asemenea, refuză să accepte rezultatul votului a peste 6.000.000 de români care ales pe Nicușor Dan să reprezinte România de la cel mai înalt nivel în stat, s-au adunat din nou, luni, încă de la primele ore ale dimineții pentru a urla "Călin Georgescu este președinte" și "Turul doi, înapoi".

Citește și: STENOGRAME Călin Georgescu: Există un plan, există o strategie a mea. Partidele vor dispărea

sustinatorii lui calin georgescu
Susținătorii lui Călin Georgescu - Foto: Profimedia images

Planul lui Georgescu pentru ieșirea României din UE și NATO

Potrivit anchetatorilor, Călin Georgescu ar fi pus la cale un plan de preluare în forță a puterii din România și de scoatere a țării din Uniunea Europeană și NATO, pentru a o aduce în sfera de influență a Moscovei.

Citește și: Planul dictaturii lui Călin Georgescu. Deturnarea României de la UE și NATO „scrisă” la Moscova

Potrivit procurorilor, planul de destabilizare a României ar fi fost pus la punct în decembrie 2024, în cadrul unei întâlniri secrete la Ciolpani, județul Ilfov, între Potra și Georgescu. Operațiunea ar fi avut legături directe cu grupări paramilitare ruse, inclusiv cu rețeaua Wagner.

Citește și: Călin Georgescu, alături de un extremist judecat pentru incitare la ură: „Să ne asumăm istoria"

Citește și: Steagul Rusiei cu simbolul „Z”, fluturat mitingul organizat de AUR pro-Călin Georgescu în Capitală

În rechizitoriul prin care Potra a fost trimis în judecată numele lui Potra apare de peste 1.200 de ori.

Procurorii au reținut că Potra s-a întâlnit conspirativ cu Călin Georgescu pentru a pune la cale fapte care ar fi dus la destrămarea ordinii publie.

Potra Horațiu s-a întâlnit pe raza localității Ciolpani, județul Ilfov, în incinta Centrului de echitație Jbara Horses, în condiții de clandestinitate, cu inculpatul Georgescu Călin (candidat la alegerile prezidențiale și direct interesat în contestarea deciziei de anulare mai sus menționată), ocazie cu care au pus în discuție un plan.

Planul a fost realizat împreună cu persoane din cercul său relațional, cu pregătire militară sau capacități operative specifice pregătirii militare, care urmau să desfășoare, în data de 08 decembrie 2024, în municipiul București, în contextul unor acțiuni de protest, acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a naturii pașnice a acțiunilor de protest, în manifestații caracterizate prin violență, strategia urmărind, prin contagiune emoțională și comportamentală, dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, potrivit documentului consultat de Newsweek.

Întâlnirea care urma să arunce România în haos

Dimineața, între 10:51 și 12:01, la Centrul de echitație Jbara Horses (Ciolpani, Ilfov), are loc o întâlnire discretă între Călin Georgescu, Horațiu Potra, Eugen-Ionuț Sechila și apropiați (Vornicu, Burcea).
Martorii confirmă caracterul confidențial.

Martora Dumitru Alexandrina descrie atmosfera „foarte încărcată” și faptul că discuțiile păreau legate de „anularea alegerilor”, cu Georgescu în rol de coordonator.

Potrivit procurorilor, atunci s-ar fi discutat deturnarea unor proteste anunțate pentru 8 decembrie 2024 în București, către „manifestații caracterizate prin violență”, țintind „schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea exercitării puterii de stat”.

Imediat după întâlnire, Potra postează pe grupul RALF: „Salut. Câți sunteți acasă?”; „Care vreți să veniți mâine la București?”, adunând răspunsuri afirmative și stabilind „ne vedem diseară”.

Călin Georgescu îl sună pe Dan Ciprian Grăjdeanu (Frăția Ortodoxă), anunțând un îndemn „în cursul zilei următoare” și încheind cu „VIAȚA SAU ȚARA”.

După ora 14:30, Potra pleacă din București spre Mediaș, cu apropiați, coordonând discret cazarea „în două hoteluri, apropiate”, „că sunt mulți”.

Pe grupul DRC (1.515 membri), Timofti Constantin lansează o chemare la „marș pașnic” pe 8 decembrie, iar Potra confirmă, menținând ambiguitatea organizatorilor pentru a nu fi interceptat și ulterior deconspirat.

„Nu știm cine organizează… ora 12, în fața Catedralei Neamului”.

Acțiunea de destabilizare a fost oprită după ce o rudă a unuia dintre cei care urmau să participe la protestele violente, a sunat la 112 și a denunțat planul.

Polițiștii au efectuat filtre în 3 județe ale țării și la acel moment Potra și gașca de mercenari care urmau să ajungă în Capitală au fost interceptați. În mașinile lor au fost găsite mai multe arme albe, dar și pistoale.

Potra a agreat un plan de violențe cu Călin Georgescu

Ca urmare a planului agreat cu inculpatul Georgescu Călin, inculpatul Potra Horațiu a organizat un grup de 21 persoane, condus de către el.

Aceștia urmau să se deplaseze spre București cu 7 autoturisme, urmând ca după ajungerea în capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației, proteste care, însă, urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a inculpatului Georgescu Călin, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională.

Un episod-cheie descrie un apel din 18 decembrie 2024, ora 16:44:55, când un tânăr de 20 de ani, „luptător de K1”, cere să se alăture grupării.

„Mulți care știu să tragă cu arma. Ai mai fost în vreun conflict, ai mai făcut ceva? Ai… știi să te organizezi? Știi instrucție de front, cunoști ambuscade, cunoști de astea?”, spunea Horațiu Potra, potrivit stenogramei.

În același schimb, Potra invocă existența unei „structuri de recrutări” și evită să decidă singur, motivând riscul de a aduce „oameni nepregătiți”.

Tânărul insistă că „știe să tragă bine cu arma” și e „vânător”, însă Potra încheie grăbit: „telefoanele îs ascultate…”.

Cum recruta Potra voluntari pentru „armata paralelă”?

Stenograme

Potra: alo!

Tânăr: alo! Bună ziua, domnul Horațiu!

Potra : da, bună ziua!

Tânăr: mă numesc pătru rareș ă… am o vârstă de 20 de ani, sunt luptător de k1, de 8 ani și aș vrea… am o condiție fizică foarte bună, știu să trag bine cu arma. Sunt vânător…

Potra : am auzit. Dați-mi, dați-mi mesaj pe whatsapp…

Tânăr: da.

Potra: vă dau un număr unde să sunați, la recrutări, că nu mă ocup eu.

Tânăr: da știu, mai am prieteni acolo, la dumneavoastră în congo și mi-au dat numărul la drcv, nu îndeplinesc toate condițiile. Și v-am dat numărul pe whatsapp.

Potra : nu știu, d-aia zic. Dă-mi pe whatsapp, că n-am ce face, că nu pot să, nu decid eu. Înțelegi? Că dacă e o problemă o să zică lumea potra a adus pe, o adus oameni nepregătiți. Adică acolo îs niște militari care știu, care se ocupă de recrutari.

Tânăr: vă cred, vă cred dar dacă eu chiar știu să trag bine cu arma și am…

Potra: bine domne, am înțeles că știi să tragi. Mulți care știu să tragă cu arma. Ai mai fost în vreun conflict, ai mai făcut ceva? Ai… știi să te organizezi? Știi instrucție de front, cunoști ambuscade, cunoști de astea? Nu! Știi mortiare, știi…

Tânăr: tatăl meu a fost militar…

Potra: no, păi aia-i frate. Nu e asta. Îmi pare rău. Haideți că n-am timp că mă mai sună lumea și văd, m-ați sunat și pe telefon normal, telefoanele îs ascultate… n-avem nimic de ascuns dar prefer să nu avem discuții d-astea, aici. Mulțumesc!

Tânăr: da, da, da v-am dat…”

Citește și: STENOGRAME „Cunoști ambuscade?”. Cum recruta „dulăul” lui Georgescu, tineri pentru a ucide în Congo

Potra avea un adevărat arsenal de arme

Procurorii au arătat că în perioada decembrie 2024 – 26 februarie 2025, Potra a deținut, fără drept, un întreg arsenal constituit din 3 aruncătoare portative de grenade, un aruncător individual portativ de grenade, o pușcă semiautomată, letală, 5 pistoale-mitralieră cal. 7,62 x 39mm, un pistol automat cal. 7,65 x 17SR, 18 pistoale semiautomate, 41 încărcătoare, un sistem de ochire optoelectronic, cu reticul iluminat, cu proiector fascicul laser, cu cameră termică și IR ce permite ochirea în condiții de luminozitate scăzută („pe timp de noapte”), un amortizor reprezentat de un dispozitiv cilindric din metal, fără marcaje, având lungimea de aprox. 248 mm, precum și 22 pungi muniție (în care se afla un număr de 2873 de cartușe cu glonț de diferite calibre).

În perioada decembrie 2024 – 26 februarie 2025, a deținut 1 kg trotil, precum și materiale de iniţiere, respectiv 1 fitil detonant, 4 corpuri cilindrice roșii Maxprime Booster din care două tip 400g si două tip 150g, 40 de grenade (”lovituri”) cal. 40mm pentru lansator tip aruncător portativ de grenade adaptat la armă de asalt, 19 grenade (”lovituri”) cal. 40mm pentru lansator tip aruncător portativ de grenade adaptat la armă de asalt, 56 de grenade (”lovituri”) cal. 40x46 pentru lansator tip aruncător individual portativ de grenade, 1 grenadă de mână cu corp negru, cvasi-sferoidal, având focosul acoperit cu un capac verde și 36 de grenade de mână cu focoasele aferente (din care 10 având corpuri de grenadă de culoare neagră, 11 verzi și 15 kaki), pe care le-a ascuns la locuința sa de pe raza localităţii Mediaș.

A vrut să deschidă minele pentru Frank Timiș

Inculpatul Georgescu Călin i-a solicitat inculpatului Potra Horațiu să-l abordeze pe Frank Timiș, om de afaceri prosper, care activează în domeniul exploatărilor miniere pe teritoriul Africii, în vederea susținerii financiare a campaniei sale electorale cu 20-35 milioane USD.

Cu titlu de compensație pentru sprijinul acordat, inculpatul Potra Horațiu i-a garantat că, în ipoteza în care planul va fi unul de succes, inculpatul Georgescu Călin "va deschide toate minele din România, și în special cele de Aur. 

Zice că are deja sprijinul de la Americanii care i-au făcut campanie la Trump și de la cei care au negociat ieșirea UK din EU", după câștigarea alegerilor.

Potra i-a pus la dispoziție un Mercedes

Relația specială dintre Potra Horațiu și Georgescu Călin, precum și ascendentul avut de acesta din urmă asupra primului, este evidențiată nu doar de ralierea strictă la liniile de acțiune trasate de candidatul la alegerile prezidențiale, după cum se va arăta în continuare, ci și de sprijinul financiar acordat inculpatului Georgescu Călin de către inculpatul Potra Horațiu, prin furnizarea cu titlu gratuit, spre utilizare, a unei limuzine Mercedes GLE Coupe, închiriată începând cu luna iunie 2024 și, cel mai probabil, până în ianuarie 2025, prin intermediul SC STEPHY CATERING CONSULT SRL, societate controlată de un apropiat al lui Potra Horatiu.

Plata chiriei lunare, de aproximativ 16.900 RON, a fost efectuată de Potra Horațiu în numerar, iar conversațiile din aplicațiile de mesagerie electronică demonstrează caracterul sistematic al acestui aranjament pe întreaga perioadă a campaniei electorale, precum și anterior acestui moment.

De asemenea, probele indică remiterea repetată de sume de bani în numerar către Georgescu Călin, fie direct, fie prin intermediul unor apropiați ai lui Potra Horațiu, în locații din București și Ilfov, se arată în rechizitoriu.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră