luni 22 decembrie
EUR 5.0881 USD 4.3364
Abonează-te
Newsweek România

Lovitură de peste 100.000.000$ în Rusia. Avioane Su-30 și Su-27, în flăcări la o bază aeriană din Lipetsk

Data publicării: 22.12.2025 • 13:20 Data actualizării: 22.12.2025 • 13:29
Avioane rusești Su-30 și Su-27 - Foto: Profimedia images
Avioane rusești Su-30 și Su-27 - Foto: Profimedia images

Serviciile secrete militare ucrainene anunță o operațiune de amploare pe teritoriul Rusiei, soldată distrugerea a două avioane de vânătoare rusești, Su-30 și Su-27. Atacul, comis la un aerodrom militar din regiunea Lipetsk aduce o daună de peste 100 de milioane de dolari Rusiei.

Serviciile de informații militare ale Ucrainei au anunțat că două avioane de vânătoare rusești, un Su-30 și un Su-27, au fost incendiate în noaptea de 20 spre 21 decembrie, în urma unei operațiuni secrete desfășurate pe teritoriul Federației Ruse.

Lovitură de peste 100.000.000$ în Rusia. Avioane Su-30 și Su-27, în flăcări la o bază aeriană din Lipetsk

Potrivit Direcția Principală de Informații a Ucrainei, atacul a avut loc la un aerodrom militar din apropierea orașului Lipetsk, situat la aproximativ 340 de kilometri de granița cu Ucraina, scrie Kiev Independent.com.

Incendiul a avariat grav cele două aeronave aflate în hangar, scoțându-le din funcțiune.

Reprezentanții HUR susțin că operațiunea a fost implementată de un „reprezentant al mișcării de rezistență” din Rusia, care ar fi acționat după o perioadă de planificare de aproximativ două săptămâni.

Citește și: VIDEO Blackout în Rusia după un atac cu drone. Rafinărie Lukoil și o uzină petrochimică, în flăcări

Agentul ar fi studiat cu atenție rutele de patrulare și programele de pază ale bazei, reușind să pătrundă în perimetrul militar, să incendieze avioanele și să părăsească aerodromul fără a fi detectat.

Lovitură dură dată aviației militare a Federației Ruse

Valoarea totală a pagubelor este estimată de partea ucraineană la până la 100 de milioane de dolari, în condițiile în care ambele tipuri de aeronave sunt considerate esențiale pentru aviația militară rusă.

Su-27 este un avion de vânătoare cu două motoare, proiectat pentru misiuni de superioritate aeriană, în timp ce Su-30 reprezintă o variantă modernizată, multifuncțională, cu două locuri, autonomie extinsă și avionică avansată, capabilă de misiuni aer-aer și aer-sol.

Citește și: VIDEO Explozii uriașe la o bază aeriană din Rusia, unde Putin ținea avioanele Su-34, Su-35 și MiG-31

Rusia utilizează aceste avioane de vânătoare în conflictul din Ucraina pentru patrule aeriene, interceptări și sprijinirea atacurilor aeriene asupra țintelor ucrainene.

Operațiunea din regiunea Lipetsk se înscrie într-o serie mai amplă de acțiuni desfășurate de Ucraina pe teritoriile ocupate și în interiorul Rusiei, cu scopul de a slăbi capacitățile militare ale Moscovei. Cu doar o zi înainte, drone ucrainene ar fi lovit două avioane Su-27 pe aerodromul militar Belbek din Crimeea ocupată.

Potrivit Statului Major General al Ucrainei, de la începutul invaziei ruse pe scară largă, în 2022, Rusia ar fi pierdut 432 de aeronave, distruse sau avariate, cifră care nu a putut fi verificată independent.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră