Capitala cantonului elvețian Zug stă foarte bine din punct de vedere financiar și înregistrează excedente de zeci de milioane de franci. O parte din acești bani ar putea fi redistribuită locuitorilor pentru a sprijini economia locală.
Cantonul Zug este cunoscut drept una dintre cele mai prospere regiuni din Elveția, iar locuitorii beneficiază deja de taxe și prime de asigurare medicală relativ reduse. În plus, orașul Zug se bucură de o situație financiară excelentă, însă partidele politice nu se pun de acord asupra modului în care ar trebui folosit surplusul bugetar, scrie Blick.
Conturile anuale ale orașului au indicat un excedent de aproximativ 98,3 milioane de franci elvețieni (circa 105 milioane de euro), deși fusese estimat inițial un deficit de 0,5 milioane de franci (aproximativ 535.000 de euro). Rezultatul este explicat în mare parte prin încasările ridicate din taxe.
Locuitorii unui oraș din Elveția ar putea primi câte 1.000 de franci. Cine beneficiază de măsură
Grupul parlamentar ALG-CSP, care reunește reprezentanți ai Verzilor și ai Partidului Creștin Social, propune redistribuirea unei treimi din surplus către locuitori sub forma unor vouchere de 1.000 de franci elvețieni fiecare (aproximativ 1.070 de euro). Acestea ar putea fi folosite exclusiv în orașul Zug, măsura având și rolul de a sprijini afacerile locale.
Citește și: Elveția angajează români cu salariu de 4.500 €/ lună, masă și cazare asigurate. Ce condiții pune angajatorul?
De cealaltă parte, Partidul Popular Elvețian (UDC) cere reducerea taxelor. Formațiunea susține că rezervele și capitalul propriu ale orașului au depășit cu mult nivelul necesar pentru funcționarea administrației și atrage atenția că costul vieții, în special chiriile și primele de asigurare medicală, a crescut semnificativ.
Potrivit UDC, rambursarea unei părți din taxe ar fi o soluție logică. Spre deosebire de o reducere permanentă a impozitelor, această măsură ar putea fi ajustată anual în funcție de situația financiară a autorităților.
Citește și: Un român care lucreză în Elveția și-a făcut public fluturașul de salariu: ”5.900 franci/ lunar”
O inițiativă similară este analizată și la nivelul întregului canton Zug. Dacă va fi adoptată, Zug ar deveni primul canton din Elveția care aplică o astfel de măsură.