LIBIA Mercenarii ruși de la Wagner s-au apucat de săpat tranșee în Sirte în timpul armistițiului

DE Adina Mutăr | 18.11.2020 - 22:08
sursă al jazeera

Mercenarii ruși Wagner și ai miliției sudaneze Janjaweed, care sprijină forțele generalului rebel Khalifa Haftar, sapă tranșee în Sirte, Libia, în ciuda acordului de încheiere a conflictului între cele două părți combatante, a declarat armata libiană miercuri.

SHARE

„Forțele armatei libiene sunt staționate în pozițiile lor de la semnarea acordului și monitorizează  îndeaproape toate mișcările mercenarilor înarmați din interiorul orașului Sirte”, a declarat Abdul-Hadi Daraa, purtător de cuvânt al Centrului de operațiuni pentru eliberarea orașului Sirte.

Purtătorul de cuvânt a subliniat că acordul la care a ajuns Comisia mixtă militară nu a fost pus în aplicare în mod corespunzător, în special în Sirte, spunând că „mercenarii ruși de la Wagner și cei de la gruparea Janjaweed sudanez sapă tranșee în Sirte și staționează miliții în Jufrah și Hun, pregătindu-se de luptă”.

„Ne angajăm la încetarea focului și la orice acord, cu condiția ca acesta să fie pus în aplicare în mod corect de toate părțile”, a adăugat el.

La 3 noiembrie, Comisia militară a convenit la Ghadames, în sud-vestul Libiei, să stabilească mecanisme pentru punerea în aplicare a încetării focului în toate zonele, permanent.

La 9 noiembrie, în Tunisia au avut loc discuții intra-libiene sub sponsorizarea ONU, în care părțile rivale au convenit asupra încheierii conflictului. Însă discuțiile au fost amânate până săptămâna viitoare din cauza lipsei consensului cu privire la cine va conduce procesul de tranziție.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te