Sunt estimări realizate cu ajutorul programului Copernicus de observare a Pământului al Uniunii Europene, care dimineaţă a difuzat o imagine luată cu ajutorul satelitului Sentinel 2 şi care prezenta situaţia de luni la orele 19:50.
Tehnicienii Planului Special de Protecţie în faţa Riscului Vulcanic din Insulele Canare (Pevolca) au calculat că lava a distrus peste o sută de locuinţe, dar nu au putut preciza numărul exact, casele fiind foarte împrăştiate.
Citește și: Nou șef la Garda de Mediu: 500.000 € din păduri tăiate. A dat 130.000 de lei la partid
Erupţia vulcanului din La Palma a început duminică cu două fisuri, la distanţă de 200 de metri între ele, însă luni noapte a apărut o nouă gură de erupţie în apropiere de localitatea Tacande, din El Paso, fapt ce a determinat extinderea evacuărilor.
Până în prezent au fost evacuate aproximativ 5.500 de persoane din locuinţele lor. Potrivit informaţiilor furnizate de Pevolca, noua gură a vulcanului s-a deschis la 900 de metri de cea principală, astfel încât populaţia din împrejurimi a fost rugată să se pună la adăpost.
Luni după-amiază, fluxul de lavă a încetinit şi nu a mai ajuns la mare, cum era prevăzut. S-a remarcat şi o încetinire a mişcărilor seismice, însă experţii au avertizat că acest lucru nu înseamnă o scădere a activităţii eruptive, mai ales că episodul eruptiv se află la început.
Citește și: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri
Deschiderea în cursul nopţii de luni a unei noi guri de erupţie a fost însoţită de un seism cu magnitudinea 3,8 grade localizat în Tazacorte.
Înainte de apariţia acestei noi guri vulcanice, guvernul local a ordonat închiderea mai multor puncte rutiere pe insulă.