În discuţiile purtate cu miniştrii de Externe ai Arabiei Saudite, Egiptului şi Iordaniei, precum şi cu secretarul general al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), Borrell a abordat, de asemenea, "necesitatea urgentă de a restabili orizontul politic şi de a relansa procesul de pace, precum şi de a realiza o soluţionare permanentă şi de durată a acestui conflict, pe baza soluţiei a două state", potrivit unui comunicat.
Josep Borrell condamnă cu fermitate atacurile Israelului împotriva palestinienilor din Cisiordania
Purtătorul de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe, Peter Stano, a declarat, la rândul său, că situaţia din Cisiordania "ar putea scăpa de sub orice control" şi a avertizat cu privire la "riscul unei escaladări periculoase a conflictului".
"Israelul are datoria să protejeze civilii din Cisiordania de violenţa coloniştilor extremişti, să-i condamne pe autorii acestor acte şi să se asigure că forţele de apărare israeliene intervin. Aceasta este o obligaţie legală care trebuie îndeplinită", a adăugat el.
Israelul a lansat raiduri şi lovituri aeriene intense asupra Gaza din 7 octombrie, când militanţi ai Hamas au atacat localităţi şi posturi militare israeliene, omorând aproximativ 1.400 de oameni şi luând 240 de ostatici.
Citește și: Yemen intră în război împotriva Israelului. Transportul crucial de petrol în Marea Roșie, amenințat
Citește și: Turcia și Iranul, coaliție pentru Hamas, împotriva Israelului. Poate fi Ankara exclusă din NATO?
Bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza s-au soldat cu peste 8.500 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii condus de Hamas, potrivit Reuters.