marți 21 iulie
EUR 5.2421 USD 4.5863
Abonează-te
Newsweek România

Japonia ia în calcul înarmarea nucleară. Ministrul Apărării invocă amenințările crescânde ale Rusiei și Chinei

Data publicării: 20.07.2026 • 11:10 Data actualizării: 20.07.2026 • 11:11
Bombă nucleară - Foto: Profimedia images
Bombă nucleară - Foto: Profimedia images

Ministrul japonez al Apărării, Shinjiro Koizumi, a cerut lansarea unei dezbateri naționale privind posibilitatea înarmării nucleare a Japoniei, pe fondul amenințărilor tot mai mari din partea Rusiei și a Chinei.

Ministrul japonez al Apărării, Shinjiro Koizumi, a afirmat că Japonia nu mai poate evita o dezbatere privind armele nucleare, în contextul provocărilor tot mai mari la adresa securității naționale provenite din partea Chinei și a Rusiei.

Japonia ia în calcul înarmarea nucleară. Ministrul Apărării invocă amenințările crescânde ale Rusiei și Chinei

Potrivit publicației japoneze The Mainichi, oficialul a declarat că discuția este necesară înaintea revizuirii, până la sfârșitul anului, a trei documente esențiale care stabilesc strategia de securitate a Japoniei.

Shinjiro Koizumi a explicat că situația de securitate din jurul Japoniei s-a deteriorat semnificativ, iar evoluțiile internaționale obligă autoritățile să analizeze toate opțiunile de apărare.

Citește și: Finlanda a ridicat interdicția asupra armelor nucleare. Acum le poate deține pentru apărare împotriva Rusiei

Ministrul a indicat drept exemple deciziile unor state europene de a-și consolida capacitățile de descurajare nucleară.

El a menționat Finlanda, al cărei parlament a aprobat posibilitatea importului de arme nucleare, precum și Franța, care și-a exprimat intenția de a-și extinde arsenalul nuclear.

Japonia își menține principiile antinucleare

În prezent, Japonia respectă cele trei principii antinucleare adoptate după Al Doilea Război Mondial: să nu producă, să nu dețină și să nu permită introducerea armelor nucleare pe teritoriul său.

Citește și: Ministrul Norvegiei avertizează că Rusia mută arme nucleare și submarine de atac în Cercul Arctic

Statutul Japoniei este unul aparte, fiind singura țară din lume care a suferit atacuri nucleare, după bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki din 1945.

Totodată, securitatea statului japonez este garantată de „umbrela nucleară” a Statelor Unite, care reprezintă principalul element de descurajare în fața amenințărilor externe.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră