Insula NATO unde flutură steagul Rusiei. Anomalia geopolitică, noul punct fierbinte în „războiul” Arctic
La peste 1.300 de kilometri de Polul Nord, în arhipelagul norvegian Svalbard, o localitate administrată de Rusia ridică semne de întrebare strategice pentru NATO. Pe fondul tensiunilor globale, regiunea arctică devine un spațiu tot mai disputat.
La aproximativ 1.300 de kilometri de Polul Nord, într-un oraș minier izolat unde salariile sunt plătite în ruble, televizoarele difuzează canale de stat rusești, iar cartelele SIM provin din Rusia, flutură steagul Federației Ruse. Cu toate acestea, localitatea se află pe teritoriul Norvegia, stat fondator al NATO.
Insula NATO unde flutură steagul Rusiei. Anomalia geopolitică, noul punct fierbinte în „războiul” Arctic
Este vorba despre Barentsburg, o așezare minieră din arhipelagul Svalbard, considerată astăzi o anomalie geopolitică. Situația este rezultatul Tratatul Svalbard, semnat în 1920, care a acordat suveranitatea Norvegiei asupra teritoriului, dar a permis altor state să desfășoare activități economice, cu condiția explicită ca insulele să nu fie militarizate.
În prezent, pe fondul intensificării prezenței ruse în Arctica și al declarațiilor președintelui Donald Trump privind Groenlanda, cresc temerile că echilibrul fragil din nordul îndepărtat ar putea fi destabilizat. Subiectul este analizat pe larg de The Wall Street Journal.
La Barentsburg, steagul rus este omniprezent, iar comunitatea este administrată de compania de stat Arktikugol. Școala locală urmează programa educațională din Rusia, iar strada principală poartă numele unui explorator rus, consolidând simbolic prezența Moscovei pe teritoriu NATO.
Citește și: Putin a trasat „linii roșii” în privința Groenlandei. Cum va răspunde la sistemul Golden Dome al lui Trump
La aproximativ patru ore distanță cu snowmobilul se află Longyearbyen, principalul oraș norvegian din arhipelag, cu aproximativ 2.600 de locuitori. Primarul Terje Aunevik afirmă că strategia autorităților locale rămâne una de calm, predictibilitate și cooperare cu aliații, în pofida creșterii tensiunilor regionale.
Această abordare, pilon al politicii arctice norvegiene timp de decenii, este supusă însă unor presiuni tot mai mari. Arctica, considerată mult timp periferică în geopolitica globală, a devenit un spațiu de competiție strategică, iar Svalbard ocupă o poziție extrem de sensibilă.
Arhipelagul se află de-a lungul uneia dintre cele mai scurte traiectorii aeriene pentru rachetele rusești îndreptate spre Statele Unite și oferă acces la resurse naturale valoroase.
Autoritățile americane și norvegiene și-au exprimat îngrijorarea cu privire la o facilitate științifică chineză din arhipelag, despre care susțin că ar putea avea aplicații cu dublă utilizare, inclusiv militară. În acest context, universitatea locală a restricționat anul trecut accesul studenților chinezi, invocând riscuri de securitate.
Tensiuni în creștere în nordul înghețat
În paralel, Rusia încearcă să atragă cercetători străini la o nouă stație științifică din Barentsburg, consolidând cooperarea cu China. Vladimir Putin a declarat anterior că Moscova monitorizează atent militarizarea Europei, iar oficiali ruși au pus sub semnul întrebării amploarea suveranității norvegiene asupra arhipelagului.
Guvernul de la Oslo a reacționat prin intensificarea patrulelor maritime, înăsprirea regulilor pentru cetățenii străini și anunțarea unor planuri de explorare a fundului marin, unde s-ar afla depozite de pământuri rare, esențiale pentru industriile moderne.
Autoritățile norvegiene au declarat anul 2026 drept „Anul Apărării Totale”, încurajând implicarea societății civile, de la pescari instruiți să identifice nave suspecte până la elevi care învață noțiuni de prim ajutor.
Cu toate acestea, vulnerabilitățile rămân evidente. În ianuarie, o navă care transporta alimente către arhipelag a fost nevoită să se oprească din cauza unor probleme tehnice, lăsând insulele fără aprovizionare timp de câteva zile. Cablurile submarine care asigură conexiunea la internet sunt considerate, de asemenea, expuse riscului de sabotaj.
Dilema militarizării
Norvegia s-a bazat tradițional pe sprijinul Statelor Unite pentru securitatea Svalbardului, oferind acces la baze de pe continent și furnizând informații despre activitatea submarinelor ruse în zona maritimă cunoscută sub numele de „Bear Gap”. Unii oficiali norvegieni susțin desfășurarea de active militare pe insule, ca măsură de descurajare.
Moscova avertizează însă că o astfel de mișcare ar încălca prevederile Tratatului din 1920, care interzice utilizarea arhipelagului în scopuri militare. Experții în securitate arctică avertizează că, într-un eventual conflict între NATO și Rusia, Svalbard ar putea deveni rapid un punct strategic cheie.
În Barentsburg, oficialii ruși resping scenariile unui conflict iminent. Consulul rus a cerut respectarea strictă a tratatului Svalbard și a criticat sancțiunile impuse de Norvegia Moscovei. Muzeul local pune accent pe prezența rusă de secole în arhipelag, iar frescele sovietice amintesc de perioada în care așezarea simboliza prezența socialismului pe teritoriu NATO.
Astăzi, activitatea minieră este redusă și nerentabilă, iar relațiile dintre comunitățile norvegiană și rusă sunt minime. În Longyearbyen, proprietarii unui restaurant au acoperit cu un steag ucrainean un bust din marmură al lui Lenin, primit anterior din partea comunității ruse.