marți 04 august
EUR 5.2460 USD 4.5503
Abonează-te
Newsweek România

În orașele din Coreea de Nord se taie curentul ca pe vremea lui Ceaușescu. Kim Jong-un pariază pe fotovoltaice

Data publicării: 04.08.2026 • 11:10
Orașul Sinuiju din Coreea de Nord, văzut din China - Foto: Park Jongchol/RFA
Orașul Sinuiju din Coreea de Nord, văzut din China - Foto: Park Jongchol/RFA

Coreea de Nord are o problemă energetică cronică. În multe orașe, se taie curentul ca pe vremea lui Ceaușescu, la orele 22.00. Dar, se pare că, Kim Jong-un pariază pe panouri fotovoltaice, pentru ca oamenii să nu mai stea complet în beznă.

Până nu demult, în fiecare noapte, orașul Sinuiju din Coreea de Nord, de la granița cu China, trăia în beznă.

Dar imagini recente din satelit arată așezarea nu mai este complet întunecată noaptea, lucru relatat și de martori oculari.

Iar experții au declarat pentru Radio Free Asia că este un semn că Coreea de Nord, condusă de dictatorul Kim Jong-un, apelează la curentul electric produs de panouri fotovoltaice pentru a-și rezolva problemele cronice de energie.

Citește și: Kim Jong Un se „joacă cu focul”. Vrea să-şi îmbunătăţească capacităţile nucleare, calitativ și cantitativ

În orașele din Coreea de Nord se taie curentul ca pe vremea lui Ceaușescu. Kim Jong-un pariază pe fotovoltaice

Park Jongchol, un profesor de la Universitatea Națională Gyeongsang din Coreea de Sud, a vizitat recent orașul Dandong din China, care se află peste granița râului Yalu de orașul nord-coreean Sinuiju.

Podul care leagă cele două orașe este principala poartă de acces pentru comerțul terestru dintre cele două țări, iar turiștii vizitează adesea partea chineză a râului pentru a arunca o privire asupra uneia dintre cele mai izolate societăți din lume.

Dacă timp de decenii, cele două maluri ale râului contrastau puternic noaptea, Dandong fiind inundat de reclame cu neon, iar mai târziu cu LED-uri, străzi puternic luminate și blocuri de apartamente cu ferestre iluminate, iar Sinuiju era complet întunecat, cu excepția statuilor iluminate sau a portretelor tatălui și bunicului liderului nord-coreean Kim Jong-un, care au fost predecesorii săi, acum orașul nord-coreean e luminat. 

Citește și: Kim către soldații nord coreeni care se bat pentru Rusia. Sinucideți-vă! Nu fiți capturați de Ucraina

„Sinuiju este vizibil luminos — există clădiri de apartamente și fabrici cu luminile aprinse de noapte până dimineața”, a declarat Park, care a fost în Dandong la începutul lunii iunie, înainte de vizita președintelui chinez Xi în Coreea de Nord.

Park a mai relatat că, în timpul călătoriei sale de trei zile, a vizitat părți din Dandong care se află peste râu de satele rurale departe de centrul orașului Sinuiju și chiar și acestea erau iluminate.

De asemenea, a descris o creștere vizibilă a traficului rutier la graniță, farurile acestora fiind vizibile noaptea.

„Sinuiju a construit cea mai mare centrală solară din Coreea de Nord, iar zone precum insula Wihwa sunt acum foarte luminoase noaptea”, a spus el, referindu-se la o mică insulă din Yalu, în amonte de zona aglomerată a centrului orașului.

Imaginile satelitare nocturne, captate la 1:30 AM, pe 10 iunie 2026, de satelitul Suomi NPP - operat în comun de NASA și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică - au detectat, de asemenea, lumini puternice în Sinuiju, a declarat pentru RFA Bruce Songhak Chung, cercetător senior la Institutul Coreean pentru Strategie de Securitate, cu sediul la Seul.

De asemenea, imaginile din satelit confirmă prezența marii centrale solare și eoliene la care s-a referit Park.

Construcția centralei a început în 2019. În prezent, aceasta se întinde pe 1.300 de metri. Alături de centrala solară se află turbine eoliene mici.

Capacitatea combinată a centralei este de 1.000 de kilowați, potrivit presei de stat nord-coreene.

Această putere este suficientă pentru a alimenta aproximativ 1.000 până la 1.500 de locuințe din țările dezvoltate, la performanță maximă.

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră