Guvernul iranian a angajat hackeri pentru a fura și publica date ale cititorilor Charlie Hebdo

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 04.02.2023 - 09:04
Proteste împotriva caricaturilor Charlie Hebdo / Foto: Profimedia

O echipă de hackeri susţinută de guvernul iranian ar fi furat şi publicat date private ale clienţilor revistei satirice franceze Charlie Hebdo, au declarat cercetători de securitate ai Microsoft.

SHARE

Sistemul informatic al revistei a fost spart la începutul lunii ianuarie, după ce a publicat o serie de caricaturi care îl prezentau negativ pe liderul suprem al Iranului, Ayatollah Khamenei.

Caricaturile au făcut parte dintr-o campanie media despre care Charlie Hebdo a spus că are scopul de a sprijini protestele antiguvernamentale din naţiunea islamică.

Reprezentanţii guvernelor iranian şi francez nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii, relatează News.ro, citând Reuters.

Citește și: Chatbot-ul AI dezvoltat de Replika nu mai are voie să folosească datele personale în Italia

Un ofiţer de presă pentru Charlie Hebdo a declarat că revista nu a comentat această problemă ”pentru moment”. 

Iranul a promis public ”un răspuns eficient” la caricaturile ”insultătoare” şi l-a convocat pe trimisul francez la Teheran, punând totodată capăt activităţilor Institutului Francez de Cercetare din Iran şi a spus că reevaluează activităţile culturale ale Franţei în ţară.

Atacul informatic şi scurgerea de informaţii care vizează Charlie Hebdo a făcut parte dintr-o operaţiune de influenţă digitală mai largă, cu tehnici care corespund activităţilor identificate anterior, legate de echipele de hacking susţinute de stat iranian, au spus cercetătorii Microsoft într-un raport.

Citește și: Mitul chinezului harnic, spulberat. Firma Sinohydro, un an întârziere pe 5 km din „Centura Zalău”

Grupul responsabil este acelaşi pe care oficialii Departamentului de Justiţie al SUA l-au identificat anterior că a condus ”o campanie cu mai multe faţete” pentru a interveni în alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, a spus Microsoft.

Iranul a negat afirmaţiile la momentul respectiv.

Pe fondul criticilor Iranului la adresa caricaturii lui Khamenei, un grup de hackeri care se autointitulează ”Suflete Sfinte” a postat pe un forum online că au acces la numele şi datele de contact aparţinând unor peste 200.000 de abonaţi ai Charlie Hebdo.

În postarea lor, ei au spus că vor vinde informaţiile pentru 20 de bitcoini (470.000 dolari).

O mostră a datelor scurse a fost ulterior lansată şi verificată, ca fiind autentică, de ziarul francez Le Monde.

”Această informaţie, obţinută de hackerii iranieni, ar putea expune abonaţii revistei la pericolul de a fi ţinte online sau fizice ale unor organizaţii extremiste”, au spus cercetătorii Microsoft.

Pentru a-şi amplifica operaţiunea, hackerii iranieni au folosit conturi de Twitter cu identităţi false sau furate, pentru a critica caricaturile Khamenei.

Două conturi care uzurpau identitatea unui editor al Charlie Hebdo şi a unui director de tehnologie au postat, de asemenea, datele scurse, înainte ca Twitter să le interzice, a spus Microsoft.

Echipa pentru relaţii cu presa a Twitter nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te