Grecia arde. Incendiile de vegetaţie se extind în mai multe zone, precum Beoţia, Attica şi Evia
Incendii de vegetaţie, alimentate de vântul puternic, au cuprins, sâmbătă, 1 august 2026, mai multe zone din Grecia, forţând locuitorii și turiștii să se refugieze. Autoritățile au avertizat că în regiunile Beoţia, Attica şi Evia există risc extrem de noi focare.
În cazul unui incendiu care s-a intensificat în Grecia, pompierii, poliţia şi echipajele de ambulanţă s-au retras treptat în faţa unui zid uriaş de foc şi fum care mistuia pădurile şi vegetaţia joasă din apropierea localităţii Porto Germeno, situată în Golful Corint, la 60 de kilometri nord-vest de Atena.
Grecia arde. Incendiile de vegetaţie se extind în mai multe zone, precum Beoţia, Attica şi Evia
”Situaţia este extrem de dificilă, mai ales astăzi. Avem vânturi foarte puternice, cu rafale care depăşesc 73 km/h. Direcţia incendiului nu poate fi stabilită cu uşurinţă”, a declarat medicul şi membru al echipelor de intervenţie Giorgos Doulas, informează News.ro.
Europa a fost devastată de incendii de vegetaţie în această vară, după o perioadă marcată de valuri de căldură succesive care au doborât recorduri de temperatură şi de precipitaţii insuficiente – condiţii despre care oamenii de ştiinţă afirmă că au fost amplificate de schimbările climatice.
Citește și: 9 plaje din Grecia și-au pierdut „Blue Flag”-ul. Îl aveau doar „vopsit”. Ce au descoperit inspectorii?
Mai multe incendii au izbucnit în Grecia în ultimele zile, după o perioadă de relativă acalmie în regiune.
La nord-vest de Atena, autorităţile au dispus evacuarea locuitorilor din localităţile Agia Paraskevi, Kryo Pigadi şi Agios Nektarios.
Elicoptere au lansat apă şi substanţe ignifuge în încercarea de a opri extinderea focului.
”În fiecare vară... ne întrebăm dacă vom fi afectaţi de incendii sau nu”, a spus Ilias Papadimitropoulos, în vârstă de 65 de ani, din Kryo Pigadi.
”Trăim cu această teamă constantă... Din câte văd, situaţia este foarte dificilă”, a adăugat el.
Anterior, peste 200 de persoane din localitatea Agios Vasileios au fost evacuate pe mare.
Autorităţile au avertizat cu privire la un risc extrem de incendii de vegetaţie pentru ziua de duminică în regiunile Beoţia, Attica şi Evia.