Acest război se va încheia cel mai probabil la masa negocierilor, continuă să susțină secretarul general al NATO.
Rusia ocupă aproximativ 20% din Ucraina, a precizat şeful statului major al armatei americane.
"Pe întreaga linie a frontului, de aproximativ 900 de kilometri, ucrainenii au obținut succes după succes după succes, iar rușii au eșuat de fiecare dată. Au pierdut din punct de vedere strategic, au pierdut din punct de vedere operațional și, repet, au pierdut din punct de vedere tactic. În tot ceea ce au încercat să facă, au eșuat", a declarat generalul SUA.
Trupele ucrainene au reușit să întrerupă cu succes capacitatea Rusiei de a-și realimenta armata de-a lungul fluviului Nipru, a declarat Ministerul britanic al Apărării în cel mai recent raport de informații. Potrivit comunicatului, loviturile din apropierea unui baraj important de pe Nipru au afectat capacitatea de realimentare a Rusiei. O recunosc şi şefii administraţiei ruse din zonă.
Vladimir Leontiev, șeful administrației militare și civile ruse din Nova Kakhovka: "În ultimele trei-patru zile, situația s-a înrăutățit. Suntem probabil orașul cu cele mai multe atacuri din regiune, similar cu Donețk, dar zona și populația de aici sunt mai mici".
Președintele Volodimir Zelenski consideră că pacea reală, care va pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, este posibilă numai după eliberarea Crimeei ocupate.
"Totul a început cu ea. Eliberarea ei va însemna restaurarea păcii reale. Potențialul rusesc de agresiune va fi distrus până la rădăcină atunci când steagul ucrainean va fi din nou la locul de drept în orașele și satele din Crimeea. Crimeea trebuie eliberată de exploatarea Rusiei ca un pod. Atunci lumea va simți că nu vor mai fi pierderi, iar oamenii vor simți că lumea devine mai sigură", a spus președintele ucrainean, potrivit CNN.