Acolo, partidul social-democrat al prim-ministrului Mette Frederiksen a implementat unul dintre cele mai stricte sisteme de imigrare din Europa, într-una dintre cele mai liberale țări din punct de vedere social.
Astfel, Danemarca a devenit un exemplu pentru alte națiuni care doresc să-și întărească legile privind imigrația, nu în ultimul rând Statele Unite, unde percepția asupra atitudinii blânde a Partidului Democrat în acest domeniu a fost un factor cheie în revenirea președintelui Donald Trump la putere anul trecut. De asemenea, acest lucru contrastează cu situația din mare parte a Europei de Vest.
„Ceea ce încerc să-i conving pe majoritatea colegilor mei europeni este că trebuie să fie o decizie democratică asupra subiectului legat de cine va intra în Europa“, a declarat Frederiksen pentru Newsweek într-un interviu acordat la Copenhaga, un oraș tolerant și cosmopolit, unde un grup religios oferă Coranuri cumpărătorilor la doar 100 de metri de sediul puterii, Palatul Christiansborg.
Danemarca a acordat azil unui număr de 864 de persoane în 2024 – cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, cu excepția anului 2020, afectat de COVID-19 – iar obiectivul declarat este zero. Frederiksen afirmă că tocmai pentru că este social-democrată susține legi mai stricte în materie de imigrație, și nu în ciuda acestui fapt. Argumentul ei este că săracii sunt cei care suferă cel mai mult din cauza școlilor supraîncărcate, a violenței bandelor și a insecurității generate de migranții care nu lucrează și nu se integrează în societatea daneză. Cea mai clară dovadă a succesului politicilor daneze este percepția potențialilor migranți.
„Oamenii preferă să plece în Suedia“
Agob Yacoub este un sirian de origine creștină care se află în Danemarca de aproape 12 ani, după ce a dezertat din armată la vârsta de 23 de ani. A lucrat ca asistent social și profesor și a învățat limba daneză.
Dar, spre deosebire de membrii familiei sale, care au ajuns în Suedia vecină și au obținut cetățenia acum patru ani, statutul lui Yacoub este încă temporar și precar. Acum câțiva ani, și-a tatuat harta Siriei pe un braț. Nu are de gând să-și tatueze Danemarca pe celălalt.
„Regulile sunt cumva concepute să te facă să eșuezi întotdeauna“, spune Yacoub pentru Newsweek în apartamentul său dintr-o suburbie a Copenhagăi, unde locuiește alături de sudanezi, irakieni, palestinieni și albanezi, printre alții.
„Sunt foarte buni în a transmite o imagine foarte proastă a sistemului din Danemarca, care te face să crezi că nu vei obține azil“, spune el. „Oamenii preferă să plece în Suedia, Germania sau în altă parte“.
Christiansborg este sediul guvernului
Acum se gândește dacă să se întoarcă în Siria după căderea regimului fostului președinte Bashar al-Assad la sfârșitul anului trecut – iar Danemarca i-ar da până la aproximativ 30.000 de dolari dacă s-ar întoarce definitiv. Eva Singer, șefa departamentului de azil al Consiliului Danez pentru Refugiați, spune pentru Newsweek că a existat o creștere a cererilor din partea sirienilor care doresc să se întoarcă. Există o problemă fundamentală cu mesajul transmis solicitanților de azil în Danemarca, spune ea.
Pe de o parte, li s-a spus să învețe limba daneză – care nu este cea mai ușoară limbă – să muncească din greu și să se integreze. Pe de altă parte, li s-a spus că permisul de ședere trebuie reînnoit la fiecare unu sau doi ani, fără nicio garanție că va fi reînnoit.
„Aceste două mesaje diferite sunt în contradicție și fac foarte dificil pentru refugiații individuali să decidă cât de mult ar trebui să investească în învățarea limbii și în integrarea pe piața muncii“, spune ea, recunoscând sprijinul larg de care se bucură politicile de imigrare. Una dintre victime ar putea fi extrema dreaptă din Danemarca.
„Cel mai bun argument câștigă“
Morten Messerschmidt, liderul Partidului Popular Danez de dreapta, recunoaște că rezultatele slabe ale sondajelor de opinie în comparație cu partidele anti-imigrație din Germania, Franța sau Marea Britanie se datorează în parte adoptării de către social-democrați a unor politici pe care le considerau odată xenofobe.
„Nu este un lucru rău“, spune Messerschmidt, un bărbat înalt, blond, îmbrăcat elegant. „În esență, este un lucru foarte bun într-un sistem politic sau parlamentar ca cel mai bun argument să câștige“.
Pentru Messerschmidt, argumentul s-a mutat acum către ciocnirea dintre culturile islamică și cea tradițional creștină din Danemarca și către întrebarea dacă persoanele care se află deja în Danemarca se integrează pe deplin în cultura daneză sau pleacă.
În centrul atenției se află în prezent deportarea imigranților care au comis infracțiuni, dar care nu pot fi expulzați din cauza hotărârilor judecătorești bazate pe legislația europeană privind drepturile omului. Este o provocare pentru Frederiksen, care amintește de eforturile blocate în instanță ale lui Trump de a deporta infractorii care au intrat ilegal în Statele Unite.
Alături de omologul său italian Giorgia Meloni, Frederiksen a semnat o scrisoare în care solicită Curții Europene a Drepturilor Omului să faciliteze expulzarea infractorilor străini, ceea ce a provocat o reacție negativă din partea organismului de care aparține curtea, Consiliul Europei, care a declarat: „Dezbaterea este sănătoasă, dar politizarea Curții nu este“.
Întrebată dacă Danemarca ar putea să se retragă din curte, Frederiksen a răspuns: „Nu este ceea ce vrem să facem“.
Ea susține că este o chestiune de control democratic asupra imigrației și că situația s-a schimbat de la adoptarea textelor legislative privind azilul și drepturile refugiaților.
„După al Doilea Război Mondial, totul se reducea la protejarea minorităților, în special a populației evreiești. Și nu cred că se putea imagina că rezultatul ar putea fi ca o persoană din Afganistan să intre în Danemarca și apoi să comită infracțiuni foarte grave“, a declarat ea.
„Europa nu este în măsură să primească pe toată lumea și, poate cel mai important acum, trebuie să fim siguri că putem să-i expulzăm din nou pe cei care nu se comportă bine. Nu este un drept al omului să intri în Danemarca, să comiți un viol și să rămâi. Curtea are, desigur, dreptul să fie o instanță, dar nu să fie activistă“.
