În primă instanţă, autorităţile au indicat că resturile abandonate aparţineau unui număr de şapte persoane, la care s-au adăugat cinci pachete cu rămăşiţe umane găsite pe străzile celui de-al doilea cel mai populat oraş din Mexic şi cel mai mare din nordul ţării.
Fragmente a cel puțin 12 oameni, aruncate pe stradă la intimidare de traficanții de droguri
Procuratura Generală a statului Nuevo Leon, aflat la graniţa cu Statele Unite, a raportat apariţia cadavrelor, care corespund unor corpuri de sex masculin.
Ca răspuns la aceste evenimente, guvernul local a organizat o reuniune urgentă de securitate, în urma căreia secretarul de stat pentru securitate, Gerardo Palacios Pamanes, a atribuit cele petrecute unei "epurări" în cadrul unui grup infracţional.
"Ceea ce am văzut a fost o epurare în interiorul unui grup de crimă organizată care are reşedinţa principală în Tamaulipas (un stat vecin)", a declarat Palacios Pamanes.
„Trădătorii” cartelurilor de droguri, aspru pedepsiți
Oficialul a subliniat că incidentele sunt aparent legate de "trădări" în interiorul aceluiaşi grup.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, procurorul interimar al statului, Pedro Arce, a declarat că va cere municipalităţilor să furnizeze, pentru investigaţii, materialul de pe camerele de supraveghere din zonele în care au fost găsite rămăşiţele.
"Municipalităţile vor fi solicitate să ne transmită înregistrările video pentru ca experţii să poată analiza momentele exacte în care au fost lăsate cadavrele", a declarat acesta.
Într-un interviu acordat presei, Luis Enrique Orozco, adjunctul procurorului general, a declarat că primul raport privind faptele a fost primit la ora 6.45 (12.45 GMT), iar ultimul înainte de ora 8.45 (14.45 GMT).
"Există o relativă coerenţă în distribuţia acestor rămăşiţe, astfel încât se poate presupune că au urmat un traseu pentru a lăsa rămăşiţele", a spus el.
De asemenea, el a arătat că astfel de evenimente sângeroase nu au mai fost văzute în Nuevo Leon de când guvernul federal a declarat aşa-numitul "război împotriva traficului de droguri".
El a adăugat că, cel puţin în ultimii cinci ani, nu s-au înregistrat incidente similare într-un astfel de număr.
"În perioada cea mai sângeroasă de acum 10 sau 12 ani au existat acte similare, în acest volum nu-mi amintesc în trecutul recent", a spus el.
Municipalităţile în care au avut loc evenimentele sunt San Nicolas, Juarez, Apodaca, Garcia, Santa Catarina şi Monterrey.
Procuratura generală din Nuevo Leon a avertizat că informaţiile privind numărul de cadavre sunt preliminare, deoarece investigaţiile sunt încă în curs de desfăşurare.
În ultimele luni, nivelul de violenţă al grupurilor de crimă organizată a crescut în Nuevo Leon, care se află pe locul al zecelea în ceea ce priveşte numărul de omucideri din ţară, înregistrând 842 de victime în primele opt luni ale anului 2023, în condiţiile în care, în total, Mexicul a raportat peste 20.000.