FOTOREPORTAJ Corespondență din Kiev: Ziua Națională a Ucrainei, în sunetul alarmelor antiaeriene

DE Remus Cernea | Actualizat: 25.08.2023 - 21:21
Ziua Națională a Ucrainei, în sunetul alarmelor antiaeriene - Foto: Newsweek România / Remus Cernea
Ziua Națională a Ucrainei, în sunetul alarmelor antiaeriene - Foto: Newsweek România / Remus Cernea

Ucrainenii au celebrat Ziua Națională în aceeași manieră în care au făcut-o și anul trecut la Kiev: plimbându-se printre tancurile rusești expuse în Piața Maidan. Aceste mașinării ale morții au fost trimise de Putin pentru a le răpi libertatea, țara și viețile.

SHARE

Atmosfera a fost foarte relaxată, chiar dacă, spre deosebire de anul trecut, de data asta au sunat și alarmele, întrucât rușii au ridicat de la sol avioane MiG-31K astfel că întreaga țară a fost sub risc de bombardament.

Părinții au venit cu copiii lor și i-au urcat pe tancuri să le facă poze, oamenii s-au fotografiat lângă armele lui Putin distruse de ucraineni și am văzut chiar tarabe de la care îți poți procura suveniruri de război: căști rusești cu semnul Z pe ele, fragmente de drone, tuburi de la lansatoare de rachete, uniforme utilizate etc.

Citește și: VIDEO O fetiță și mama ei, ucise în Krivoi Rog. Alți 4 morți și 75 de răniți după atacul rușilor

Am întâlnit și militari veniți în permisie ori care erau răniți, deplasându-se greu, dar care au ținut să fie prezenți în centrul Kievului în această zi de sărbătoare.

Ziua Națională a Ucrainei, în sunetul alarmelor antiaeriene

În cursul dimineții, președintele Zelenski, revenit în țară după vizitele recente în care a obținut avioanele F-16, a depus flori, alături de soția lui, în Piața Sfântul Mihail unde sunt expuse fotografiile celor căzuți pentru apărarea Ucrainei încă din 2014.

Citește și: VIDEO Corespondentul Newsweek România în Ucraina, premiat la Copenhaga pentru articolele de război

Starea generală de spirit a ucrainenilor este aceea a unor învingători. Au reușit să îi respingă pe soldații lui Putin veniți să cucerească Kievul anul trecut, i-au alungat și din Harkov și din Herson, iar acum duc luptele mult mai grele din est și sud unde rușii și-au fortificat liniile de apărare. 

În zona unde sunt amplasate tancurile, lângă sediul primăriei orașului Kiev, a fost expusă și o imagine cu Putin judecat în fața unui tribunal pentru crimele comise în Ucraina. Foarte mulți au ținut să se fotografieze și acolo.

De asemenea, este expus și un poster uriaș prin care se cere eliberarea celor capturați în zona industrială Azovstal din Mariupol. Despre mulți dintre ei nu se mai știe nimic întrucât rușii nu permit organizațiilor internaționale să viziteze prizonierii, așa cum prevăd reglementările în domeniu. 

Familiile prizonierilor s-au constituit în organizații neguvernamentale care fac demersuri inclusiv la autoritățile din Turcia ori Vatican pentru a-și elibera soții, frații, tații, eroi în Mariupol și ținuți acum în captivitate de ruși.

Pe străzi vezi oameni a căror viață merge mai departe, care au locuri de muncă ori sunt implicați în efortul de apărare a țării, care își cresc copiii și care aspiră la un viitor democratic și european pentru țara lor.

Da, sunt și locuri în care se ascultă muzică, se dansează, dar acei oameni care se bucură de viață știu la fel de bine că oricând pot fi uciși de bombardamente și că la nevoie, mulți dintre ei vor fi chemați să își servească țara în cadrul forțelor armate. Ucraina nu este o vale a plângerii și nu trebuie să devină așa ceva. 

Eroii sunt regretați și omagiați, durerea este incomensurabilă. Dar acest lucru nu exclude ca oamenii să continue să se bucure de viață, mai ales că mai toți sunt conștienți aici de fragilitatea ei și de faptul că orice zi poate fi ultima. 

Președintele Zelenski a anunțat recent că i s-a cerut de către generalii săi să decreteze o nouă mobilizare. Războiul pare că va dura încă mult timp, iar sacrificiile vor fi pe măsură.

Sprijinul internațional va fi crucial pentru că ucrainenii nu vor accepta o pace cu tiranul de la Moscova, ci vor lupta atât cât va trebui pentru a-și elibera teritoriile ocupate temporar de ruși. Cel puțin aceasta este voința lor acum și nu am întrezărit semne că ea s-ar putea schimba.

Remus Cernea este corespondentul Newsweek în Ucraina 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te