Măsura ridicării obligativităţii măştilor pentru călătorii cu metroul corespunde deciziei generale luate de China, care a anunţat în urmă cu o săptămână că nu mai este obligatorie purtarea măştii în mijloacele de transport, conform presei chineze.
Fără mască la metroul din Beijing
"Este ca şi când s-ar fi încheiat o epocă", a comentat un utilizator al popularei aplicaţii de socializare şi comerţ electronic Xiaohongshu, citat de Reuters, conform Agerpres.
Personalul unei staţii a metroului din Beijing a îndepărtat afişele care proclamau obligativitatea măştilor, conform publicaţiei Beijing Daily. Pandemia se apropie de sfârşit, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat Wu Zunyou, epidemiolog-şef al Centrului chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor, conform publicaţiei China Daily.
Citeşte şi: Casa Albă: Nu există consens pe originea Covid, după evaluările Departamentului pentru Energie
China, care a renunţat la politica sa strictă anti-COVID în luna decembrie, a anunţat că ultimele date oficiale indică faptul că rata infectărilor cu SARS-CoV-2 a crescut uşor la începutul lui aprilie, conform Global Times.
Chiar şi aşa, specialiştii chinezi în boli respiratorii sunt de părere că este improbabil să apară un nou mare val de infecţii la nivelul întregii ţări.
Citeşte şi: Casa Albă: Nu există consens pe originea Covid, după evaluările Departamentului pentru Energie
Astfel, măştile au devenit opţionale pentru transportul public şi supermarketuri, cinematografe şi alte spaţii publice închise, transmite şi Xinhua.
De cealaltă parte, măştile rămân obligatorii pentru persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus şi pentru persoanele care au simptomele COVID-19, în instituţiile medicale şi în sanatorii, precum şi dacă apar noi focare locale de transmitere.