Erdogan a pornit război în Siria și ține departe SUA și Rusia de planurile sale. Kurzii: Va fi măcel

DE Adina Mutăr | Actualizat: 25.11.2022 - 10:33
Erdogan a pornit război în Siria/Foto: Profimedia Images

O nouă operațiune transfrontalieră turcă în Siria ar putea începe după luna decembrie, potrivit ziarului Hurriyet. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că o operațiune terestră în nordul Siriei va fi la „momentul potrivit”.

SHARE

Operațiunile militare ale Turciei sunt îndreptate împotriva forțelor kurde din Siria și Irak, pe care Ankara le consideră afiliate Partidului Muncitorilor din Kurdistan, declarându-le „organizații teroriste”.

Forțele armate turce desfășoară "Operațiunea Claw-Sword", așteptată să se încheie în decembrie.

„După aceea, ar trebui să înceapă numărătoarea inversă pentru operațiunea terestră din Siria. De data aceasta este planificată o operațiune mult mai amplă", a dezvăluit Hurriyet.

Peste 50 de avioane și 20 de drone participă la operațiunea turcă Claw Sword. Ministerul turc al Apărării a raportat că operațiunea a fost desfășurată cu succes în nordul Irakului, în districtele Qandil, Asos și Hakurk, precum și în districtele Kobani, Tal Rifat, Cizire și Derik din nordul Siriei.

Erdogan a declarat că operațiunile aeriene sunt "doar începutul" și că Turcia este hotărâtă să "închidă toate frontierele sudice cu o bandă de securitate care va preveni posibilitatea unor atacuri teroriste viitoare".

Citește și

VIDEO Cum arată noul avion de luptă al Turciei TF-X, mai mare decât F-35 al SUA. Gata de luptă

VIDEO Bulgaria închiriază avioane de luptă second-hand din Franța și Suedia. MIG 29 e „inutil”

Comandantul Forțelor Democratice Siriene (FDS) conduse de kurzi în nord-estul Siriei, susținuți de americani, a declarat că grupul său este pregătit să respingă orice invazie terestră a Turciei.

FDS, antrenate de britanici și americani, au aliați forțele speciale occidentale.

„Credem că am ajuns la un nivel la care putem zădărnici orice nou atac. Cel puțin turcii nu vor putea să ocupe mai multe zone ale noastre și va fi o mare bătălie. Va fi măcel", a declarat șeful FDS, Mazloum Abdi.

„Dacă Turcia atacă orice regiune, războiul se va extinde la toate celelalte regiuni și toată lumea va avea de suferit”, a adăugat acesta.

Abdi a făcut apel la Moscova și Damasc, precum și la coaliția condusă de SUA să adopte o poziție fermă pentru a preveni o invazie terestră a Turciei.

Pentagonul condamnă intervenția militară a Turciei

Pentagonul nu aprobă amploarea operațiunii militare a Turciei în Siria, considerând că loviturile aeriene în nordul Siriei reprezintă o amenințare pentru personalul american și dăunează luptei împotriva grupării teroriste Daesh/ISIS.

„Recentele lovituri aeriene din Siria au amenințat în mod direct siguranța personalului american care lucrează în Siria cu partenerii locali pentru a învinge ISIS și pentru a menține în custodie peste zece mii de deținuți ISIS", a declarat purtătorul de cuvânt, generalul de brigadă Patrick Ryder, într-un comunicat.

El a mai spus că "acțiunile militare necoordonate" ale Turciei amenință și suveranitatea Irakului.

Moscova îl acuză pe Erdogan că s-a înțeles în secret cu Bashar al-Assad, peste capul Kremlinului

Ministrul adjunct de Externe, Mihail Bogdanov, a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta că operațiunea militară de reprimare a formațiunilor armate kurde a căpătat câteva „trăsături distinctive”, cum ar fi faptul că oficialii turci nu țin cont de Moscova în desfășurarea operațiunii în Siria, ci mai degrabă are un contact mai strâns cu Damascul.

Rușii dezvăluie că Ankara își va coordona operațiunea Claw-Sword cu serviciile de informații siriene și „este de ajuns”.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat în timp ce se îndrepta spre Doha, la Cupa Mondiallă, că nu va informa nici Rusia, nici Statele Unite ale Americii cu privire la loviturile sale planificate asupra unor ținte din Siria și Irak.

„Nu am discutat despre operațiune nici cu domnul Biden, nici cu domnul Putin, în același timp, atât Biden, cât și Putin erau conștienți de poziția Ankarei și de faptul că puteam lansa lovituri în regiune în orice moment", a declarat Erdogan.

„Turcia va lua propriile decizii cu privire la pașii pe care îi va urma", a insistat el.

Retorica și intervenția militară ale lui Erdogan indică decizia Ankarei de a submina pozițiile Rusiei la Damasc, în cazul soluționării post-conflict.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te