Obiectivul este acela de a accelera trecerea la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice.
Negociatorii din statele membre UE şi Parlamentul European, care trebuie să aprobe noua legislaţie, precum şi Comisia Europeană, care elaborează noile legi, au convenit că producătorii auto trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce va face imposibilă vânzarea noilor autoturisme pe benzină şi motorină în blocul comunitar.
"Acest acord reprezintă o veste bună pentru şoferi ... maşinile noi cu emisii zero vor deveni mai ieftine, mai disponibile şi mai accesibile tuturor", a afirmat liderul negociatorilor de la Parlamentul European, Jan Huitema.
La rândul său, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat că acordul transmite un semnal puternic industriei şi consumatorilor.
Citește și: Arena Națională: 4,5 milioane€ cheltuieli/an. Romprest, acuzată de un miliard prejudiciu, face curat
"Europa adoptă trecerea la mobilitatea cu zero emisii", a adăugat oficialul european.
Acordul include o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, faţă de nivelul din 2021, o ţintă mult mai ambiţioasă decât actualul obiectiv, care prevedea o reducere cu 37,5%. Noile vehicule comerciale trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, şi una cu 55% până în 2030, potrivit Agerpres.
Citește și: Baza militară MApN unde vor ajunge rachete Patriot modernizată de un oligarh rus pentru 80.0000.000€
Pe fondul sporirii presiunilor autorităţilor de reglementare, şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, a anunţat că din 2033 brandul va produce doar maşini electrice în Europa.