Dronele perturbă traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg. Autoritățile au deschis o anchetă
Guvernul din Luxemburg a anunţat sâmbătă că a iniţiat o anchetă, după ce aeroportul internaţional al acestui mic stat vest-european şi-a suspendat temporar zborurile în seara precedentă din cauza detectării unor drone, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Operaţiunile de zbor au fost suspendate temporar „în urma observării vizuale a unor drone neidentificate şi neautorizate în spaţiul aerian” în zona aeroportului, a menţionat guvernul luxemburghez într-o declaraţie.
Dronele perturbă traficul aerian pe aeroportul din Luxemburg. Autoritățile au deschis o anchetă
În total 19 zboruri au fost redirecţionate spre alte aeroporturi, iar operaţiunile pe aeroport au fost reluate în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în jurul orei locale 01:20 (23:20 GMT vineri).
Premierul luxemburghez Luc Frieden a declarat sâmbătă presei că acest incident „este ceva nou pentru Luxemburg”, după ce şi alte ţări europene s-au confruntat cu apariţii ale unor drone de origine neidentificată, mai ales în zona unor aeroporturi sau infrastructuri militare.
Citește și: ALERTĂ Fragmente de dronă între localitățile Luncavița și Văcăreni din Tulcea
„Autorităţile competente continuă să analizeze toate informaţiile colectate şi să desfăşoare verificările necesare, în strânsă cooperare cu partenerii lor internaţionali”, mai menţionează guvernul luxemburghez, subliniind că „în stadiul actual informaţiile disponibile nu permit stabilirea unor concluzii definitive” cu privire la incidentul cu drone, potrivit Digi24