Noua Democraţie (ND), condusă de premierul în exerciţiu, a câştigat 40,8% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale.
Neia Demokratia a câştigat alegerile din Grecia
Rezultatul acoperă 85% din secţiile de votare. Fostul şef al Guvernului, Alexis Tsipras, de stânga, a întrunit doar 20% din voturi, înaintea partidului socialist Pasok-Kinal, care a înregistrat un scor de 11,6%, conform Agerpres.
Grecia a intrat în faliment pe 30 iunie 2015, din cauza politicii corupte a celor două mari partide, socialiştii PASOK şi dreapta Neia Demokratia. Efectul a fost venirea la putere a stângii radicale Syriza, antieuropene, a lui Alexis Tsipras.
Tsipras însă a fost obligat să devină executantul planului de plată a datoriilor istorice ale Greciei, eşalonate pe 5 ani, motiv pentru care a pierdut în ochii electoratului său radical, apoi Neia Demokratia a revenit la putere, cu un alt reprezentant al familiei Mitsotakis, Kyriakos, preşedinte.
Citeşte şI: Alegeri generale complexe, în Grecia. Nou sistem de vot, proporțional, pe liste. Ce indică sondajele
Salutând victoria sa ca pe "un cutremur politic", Kyriakos Mitsotakis, în funcţie din anul 2019, a deschis calea pentru un al doilea scrutin, care ar putea avea loc la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie şi i-ar permite, dacă va confirma această performanţă, să obţină o majoritate absolută.
Datorită unui sistem electoral diferit, partidul câştigător ar obţine atunci un "bonus" de până la 50 de locuri.
Citeşte şi: Premier elen Kyriakos Mitsotakis spune că Turcia „are totul de câştigat dacă se apropie de Grecia”
Potrivit proiecţiilor de duminică seara, partidul premierului în exerciţiu câştigă 145 dintre cele 300 de locuri de deputaţi, adică şase locuri mai puţin decât majoritatea absolută.
În timpul campaniei sale electorale, Kyriakos Mitsotakis a exclus formarea unei coaliţii, într-o ţară a cărei cultură politică nu se bazează pe compromis.
La rândul său, fostul prim-ministru al stângii radicale Syriza, Alexis Tsipras, constatând înfrângerea sa, le-a cerut simpatizanţilor să ducă o "a doua luptă electorală crucială".