Parisul şi-a rechemat ambasadorii de la Canberra şi Washington, afirmând că a fost complet luată prin surprindere de decizia Canberrei de a construi submarine nucleare printr-o cooperare cu SUA şi Regatul Unit, în loc să-şi respecte contractul cu Franţa pentru submarine pe motorină.
Totuşi, încă din septembrie 2018, o comisie independentă de supervizare condusă de fostul secretar al forţelor navale americane Donald Winter a recomandat Australiei să caute alternative la submarinul francez şi a pus întrebarea dacă proiectul este în interesul ţării, relevă un raport public din 2020 al auditorului general.
Citește și: Țările Uniunii, solidare cu Franța împotriva SUA în „criza submarinelor”
Audierile din parlamentul australian şi informaţiile privind proiectul, evaluat mai întâi la 40 de miliarde de dolari şi apoi la 60 de miliarde de dolari, au arătat o serie de probleme chiar înainte de începerea construcţiei. În luna iunie, ministrul Apărării a declarat în faţa parlamentului că sunt în curs de întocmire "planuri contigente".
"Trebuie să fi avut ochii închişi să nu înţeleagă pericolul cu care se confruntă"
"Trebuie să fi avut ochii închişi să nu înţeleagă pericolul cu care se confruntă", a declarat Rex Patrick, un senator independent din statul Australia de Sud, referindu-se la Franţa.
Miniştrii guvernului au declarat în această săptămână că au fost "deschişi" cu Parisul privind problemele referitoare la contract.
Un parlamentar francez a ridicat şi el întrebări în Adunarea Naţională în iunie privitoare la preocupările legate de întârzieri şi dacă Australia ar putea lua în considerare alternative pentru submarine, arată evidenţele guvernului francez.
Citește și: Australia despre AUKUS: Submarinele vor avea propulsie nucleară, nu focoase nucleare
"Contractul era făcut în aşa fel şi noi am ales să nu-i dăm curs, pentru că a proceda astfel nu ar fi fost în cele din urmă în interesul Australiei", a declarat premierul Scott Morrison, luni, la sosirea sa la New York, pentru Adunarea Generală a ONU.
Un oficial al ambasadei Franţei la Canberra a spus că un acord interguvernamental ar fi trebuit să permită discuţii confidenţiale între miniştri despre schimbări ale circumstanţelor politice sau strategice. "Nu a existat niciun avertisment, nicio propunere de discuţii", a declarat oficialul citat sub protecţia anonimatului.
Acordul a fost anunţat prima dată în 2016. O evaluare înainte de semnarea contractului a fost întârziată în 2018 din cauza faptului că "munca prestată de Naval Group nu a corespuns exigenţelor Ministerului Apărării", menţionează raportul de audit, care invocă lipsa de detalii de design, cerinţe operaţionale şi 63 de studii neîncheiate.
Contractul între Australia şi Naval Group, al cărui proprietar majoritar este guvernul francez, a fost semnat 16 luni mai târziu, în februarie 2019.
Contractul includea clauze prin care Australia putea ieşi din proiect şi stabilea "porţi de control", conform cărora Naval Group trebuia să îndeplinească anumite criterii înainte de a progresa la faza următoare. Ministerul Apărării a întocmit aceste "puncte de reţinere" pentru a evalua riscul proiectul, menţionează raportul auditorului general.
În septembrie 2019, cu 446 de milioane de dolari australieni (325 de milioane de dolari) deja cheltuiţi în Franţa, Ministerul Apărării a informat auditorul că a examinat prelungirea vieţii flotei de submarine australiene din clasa Collins "şi timpul pe care l-ar permite acest lucru pentru dezvoltarea unei noi strategii de achiziţie".
Raportul din 2020 al auditorului general care examinează acordul privind submarinele - cel mai mare încheiat vreodată de Ministerul Apărării - a ajuns la concluzia că ministerul a fost "sincer şi oportun" în comunicarea preocupările sale către Naval Group.
Naval Group a declarat într-un comunicat către Reuters că ştia despre discuţiile publice, dar că declaraţiile oficiale sprijineau programul pentru construcţia submarinelor. De asemenea, menţionează grupul, premierul australian Morrison a fost "foarte clar că decizia nu a fost un rezultat al dificultăţilor cu programul francez de submarine sau cu Naval Group".
"Naval Group şi-a respectat angajamentele către Australia, după cum se menţionează şi în scrisoarea de notificare a terminării contractului pe care am primit-o", se menţionează în comunicat.
În august, miniştrii apărării australian şi francez, precum şi ministrul francez de externe, "au subliniat importanţa" programului de submarine, potrivit unui comunicat comun din partea celor două ţări.
Potrivit raportului auditorului general, cel mai recent punct de cotitură în contractul francez - o evaluare preliminară a designului - a avut loc în ianuarie 2021.
O sursă din industrie familiarizată cu subiectul a declarat pentru Reutes că Naval Group Australia a furnizat material pentru Ministerul Apărării "la sfârşitul lui ianuarie sau în februarie", dar Australia a considerat că acesta nu corespunde exigenţelor sale.
Biroul premierului Morrison a creat în ianuarie o comisie care să consilieze un cerc restrâns din cabinetul său privind modul în care că continue programul, arată arhivele parlamentului.
În luna iunie, mai mulţi senatori, printre care şi Rex Patrick, l-au întrebat pe preşedintele comisiei, William Hilarides, un fost viceamiral în Forţele navale ale SUA, dacă a recomandat guvernului să anuleze contractul francez.
Hilarides, care a supervizat construcţia de nave şi submarine pentru US Navy, a afirmat că recomandările comisiei sunt confidenţiale.
Fostul şef al BAE Systems Submarines, Murray Easton, care a revitalizat un program întârziat pentru submarine britanice nucleare, s-a alăturat comisiei în februarie, potrivit notificărilor din contract.
Comisia s-a reunit de zece ori prin videoconferinţă până în iunie, realizând inclusiv briefinguri confidenţiale pentru membrii săi americani la ambasada australiană din Washington, a fost notificat parlamentul. Easton şi Hilarides nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta aceste informaţii.