Opozantul Aleksei Navalnîi şi-a revenit, 'mai mult sau mai puţin', după greva foamei şi are posibilitatea să comunice cu familia sa, a declarat joi şeful Serviciului penitenciar federal al Rusiei, Aleksandr Kalaşnikov, transmite Reuters.
Navalnîi, cel mai marcant critic din Rusia al preşedintelui Vladimir Putin, execută o pedeapsă de 2 ani şi jumătate într-o colonie penitenciară pentru acuzaţii de fraudă datând din 2014, pe care opozantul le denunţă ca motivate politic.
CITEȘTE ȘI: „Pașaportul COVID” divizează statele UE: vaccinare vs testare gratuită. Cioloș refuză vaccinul
'Pot spune că şi-a recuperat mai mult sau mai puţin sănătatea', a afirmat joi Kalaşnikov, citat de agenţia TASS. '(Navalnîi) cântăreşte deja 82 kg. Mănâncă normal şi are posibilitatea să comunice cu familia sa', a adăugat el.
Greva foamei, în semn de protest față de condițiile de detenție
Opozantul în vârstă de 44 de ani, suferind de dureri acute la coloana vertebrală şi picioare, a intrat în greva foamei la sfârşitul lunii martie pentru a protesta faţă de condiţiile de detenţie.
CITEȘTE ȘI: Contestaţia Dianei Șoșoacă, respinsă. Ea nu mai reprezintă Senatul timp de trei luni
Navalnîi, care a supravieţuit anul trecut unei otrăviri cu o substanţă neurotoxică, potrivit medicilor germani, a încetat greva foamei luna trecută după ce a primit îngrijiri medicale mai bune.
Ivan Jdanov, unul din colaboratorii săi apropiaţi, a spus joi că starea de sănătate a lui Navalnîi este în general satisfăcătoare.
În ultimele săptămâni, autorităţile ruse au declanşat demersuri pentru a scoate în afara legii, pe motiv de extremism, Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) şi reţeaua de birouri regionale a organizaţiei lui Navalnîi.
Procesul i-a determinat pe colaboratorii acestuia să-şi suspende o mare parte a activităţilor.
Dacă FBK şi birourile regionale vor fi declarate în mod oficial extremiste, autorităţile vor primi puterea de a-i încarcera pe activişti şi a le îngheţa conturile bancare. Următoarea audiere în acest proces este programată să aibă loc la data de 9 iunie.