Dictatorul Kim Jong-un construiește un palat pentru „prietenul” Putin lângă un cimitir în Coreea de Nord
Deși pare o glumă macabră, nu este! Coreea de Nord construiește trei reședințe de lux în cadrul complexului de oaspeți Kimsusan din Phenian, iar una dintre acestea ar fi destinată lui Vladimir Putin. Noua casă a lui Putin ar urma să fie amplasată sugestiv lângă un cimitir simbol.
Imagini din satelit analizate de publicația NK News arată că regimul lui Kim Jong-un construiește trei clădiri masive, fiecare cu o suprafață estimată la aproximativ 13.000 de metri pătrați, în cadrul complexului Kimsusan, una dintre cele mai importante locații rezervate oaspeților de rang înalt în Coreea de Nord.
Dictatorul Kim Jong-un construiește un palat pentru „prietenul” Putin lângă un cimitir în Coreea de Nord
Potrivit investigației, lucrările au început la sfârșitul lunii octombrie 2025, odată cu ridicarea unei tabere uriașe de muncitori.
Până la jumătatea lunii noiembrie, noile reședințe aveau deja mai multe niveluri finalizate, semn că proiectul reprezintă o prioritate strategică pentru liderul nord-coreean.
În paralel, în aceeași zonă se construiesc un muzeu dedicat militarilor nord-coreeni căzuți în Ucraina, dar și un cimitir pentru soldații morți pe front, scrie The Sun.
🤨 North Korea is rushing to build three massive mansions at a Pyongyang guesthouse complex.
— UNITED24 Media (@United24media) December 9, 2025
Analysts are asking whether they’re meant for Vladimir Putin ⬇️
🔗 https://t.co/EQE2hdQUsM pic.twitter.com/ZFjnkQCrg0
Regimul nord-coreean nu a confirmat oficial vizite ale unor lideri internaționali în viitorul apropiat, dar Vladimir Putin este considerat unul dintre principalii și singurii potențiali invitați. Relațiile dintre Moscova și Phenian s-au intensificat semnificativ după declanșarea războiului din Ucraina.
Kim Jong-un și Vladimir Putin s-au întâlnit ultima dată în septembrie 2025, la parada militară din Beijing.
Precedentul Xi Jinping
Un proiect similar, destinat președintelui chinez Xi Jinping, a fost construit în anul 2019 și finalizat în numai patru luni, ceea ce sugerează că Phenianul ar putea accelera lucrările și la noile clădiri.
Analiștii consideră că cei mai probabili invitați ai viitoarelor summituri de la Kimsusan sunt Vladimir Putin și Xi Jinping.
Președintele american Donald Trump a sugerat în octombrie că ar fi dispus să viziteze Coreea de Nord pentru discuții despre ridicarea sancțiunilor, dar Phenianul nu a comentat propunerea.
Totuși, regulile protocoalelor diplomatice indică că o întâlnire Putin–Kim ar trebui, teoretic, să aibă loc la Moscova, având în vedere că summitul precedent a avut loc la Phenian, în iunie 2024.
Reședința construită pentru Xi Jinping în 2019 este încă operațională. Kim Jong-un a folosit-o pentru a găzdui artiști chinezi în timpul pandemiei, pentru filmări oficiale, dar și pentru vizitele unor oficiali ruși importanți precum Serghei Șoigu, Andrei Belousov și Dmitri Medvedev, în 2024 și 2025.
Citește și: „Max”, aplicația spion obligatorie lansată de Rusia: control total al FSB asupra conversațiilor
Experții spun că ridicarea noilor vile semnalează o creștere a activității diplomatice planificate pentru 2026, dar și dorința regimului de a marca simbolic contribuția Coreei de Nord la războiul Rusiei din Ucraina.
În ultimele luni au apărut informații conform cărora Coreea de Nord ar încerca să evite publicitatea negativă privind soldații răniți în Ucraina, plasându-i în sanatorii și spitale militare izolate.
În același timp, presa rusă a difuzat materiale propagandistice cu geniști nord-coreeni desfășurați în regiunea Kursk, prezentați drept voluntari pregătiți „să se sacrifice”.