După două zile de vot, militanţii Împreună pentru Catalonia (Junts) au votat 55,73% pentru ieşirea formaţiunii lor din executivul regional prezidat de cealaltă mare formaţiune separatistă, ERC (Stânga republicană din Catalonia), acuzată că nu arată un angajament clar în favoarea independenţei.
Potrivit rezultatelor provizorii ale acestei consultări publicate vineri, 42,39% au votat dimpotrivă să rămână în cadrul acestui guvern, relatează Agerpres, citând AFP.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a făcut apel la "stabilitate"
De la Praga, unde participa la summitul liderilor UE şi ai altor ţări de pe continent, premierul spaniol Pedro Sanchez a făcut apel la "stabilitate" în această "perioadă atât de complexă" pentru Catalonia.
Cu Carles Puigdemont atunci în fruntea sa, guvernul regional catalan a încercat în 2017 să se separe de Spania organizând un referendum de autodeterminare, în pofida interzicerii acestuia de către justiţie, înainte ca parlamentul local să declare unilateral independenţa regiunii.
Madridul a suspendat apoi autonomia regiunii, iar liderii separatişti au fost închişi ori au fugit în străinătate.
Această tentativă de secesiune a bogatei regiuni din nord-estul Spaniei rămâne cea mai gravă criză politică traversată de ţară de la sfârşitul dictaturii lui Franco.
Cinci ani mai târziu, ERC şi Junts, care au guvernat împreună Catalonia în ultimii şase ani, sunt mai divizate ca niciodată în privinţa strategiei de urmat.
Susţinătoare a guvernului socialist al lui Pedro Sanchez, ERC este adepta unui dialog cu Madridul, în timp ce Junts vrea o linie mai radicală.
ERC ar putea guverna în minoritate, cu sprijinul socialiștilor
Votul militanţilor Junts în favoarea părăsirii guvernului catalan apare ca o victorie personală pentru Puigdemont care, din Belgia unde a fugit în 2017 pentru a scăpa de punerea sub acuzare de către justiţia spaniolă, încă mai păstrează o mare influenţă asupra formaţiunii.
Această ruptură a coaliţiei separatiste nu va duce însă la căderea guvernului regional, cel puţin pe termen scurt.
"Nu îi vom abandona pe cetăţeni în vremuri complicate ca acestea, motiv pentru care trebuie să continuăm să guvernăm", a dat asigurări vineri seară preşedintele regional Pere Aragones (ERC) care va trebui acum să guverneze în minoritate.
Principala soluţie pentru Aragones ar putea fi sprijinul din partea socialiştilor lui Sanchez în parlamentul catalan, astfel încât executivul regional să poată adopta textele sale cheie, cum ar fi bugetul.
"Cu numărul de deputaţi" pe care ERC îi are în parlamentul catalan, "va trebui neapărat să se încheie un acord cu socialiştii", a apreciat Gabriel Colomé, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Autonomă din Barcelona.
De altfel, Pedro Sanchez a dat asigurări vineri că partidul său "va întinde mereu mâna în favoarea dialogului" şi "interesului general al Cataloniei".
Tensiunile dintre ERC şi Junts au atins un punct culminant săptămâna trecută.
Formaţiunea lui Puigdemont a ameninţat că va cere parlamentului local să voteze o moţiune de neîncredere împotriva preşedintelui regional Aragones.
Furios din cauza acestei lipse de loialitate, Aragones l-a concediat pe vicepreşedintele său Jordi Puignero, cel mai înalt reprezentant al Junts din executivul său.
"Guvernul lui Pere Aragones este un guvern eşuat" care "a dat prioritate acordurilor sale cu Partidul Socialist" al lui Pedro Sanchez, şi nu "acordului de coaliţie" cu Junts, a denunţat vineri seară preşedinta sa, Laura Borras.
Tensiunile cronice dintre cele două partide au dus deja la căderea prematură a precedentului guvern regional, condus de Junts, şi la convocarea de alegeri anticipate care au avut loc în februarie 2021 şi în urma cărora au ajuns să formeze o nouă coaliţie, în pofida dezacordurilor lor flagrante.