Ciolacu: România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume, dar nu în 2022

DE Daniel Toșa | 01.06.2022 - 13:20
Ciolacu: România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume, dar nu în 2022/FOTO: Facebook/MarcelCiolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că ”România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume”, el admiţând că o astfel de măsură nu se va implementa în cursul acestui an.

SHARE

”Din punctul meu de vedere, România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume. Am văzut că şi Cehia a renunţat la taxa unică şi ei chiar aveau unică. Deci acesta este trendul, am mai rămas noi şi Estonia. Şi eu am văzut mesajul preşedintelui României care a fost unul foarte corect. Acelaşi mesaj l-am avut şi noi: anul acesta nu se modifică nicio taxă.

Cred că anul acesta trebuie să ne vedem de capacitatea ANAF-ului şi a serviciului vamal de o reorganizare şi o readaptare pentru a colecta mult mai bine – ştiţi foarte bine că ave cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană -  cred că ăsta e primul pas de făcut.

Citește și: Consilierul lui Putin, ginerele lui Elțîn, a demisionat. „Armata rusă se prăbușește”

Şi să ne facem totuşi, ceva predictibil şi să discutăm cu cei interesaţi şi cu publicul şi să găsim soluţiile cele mai bune. Din punctul meu de vedere, România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume. Anul acesta categoric nu”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Citește și: Oprescu: În pușcăriile românești toaletele nu au uși. Stăm 8 în cameră. Sunt condamnat politic

Impozitul progrevis, programat pentru începutul anului viitor

Preşedintele Camerei Deputaţilor mai afirmă că nu crede că anul acesta ar putea fi modificat, de la 1 iulie, Codul Fiscal, în aşa fel încât modificările privind impozitarea progresivă să poată fi implementate de la începutul anului viitor, el subliniind, în acest context, că este nevoie de o mai bună colectare, în ţi afirmând că ”statul trebuie să devină mai eficient prin colectare”.  

”Eu cred că vor fi anumite modificări fiscale până la 1 iulie, de exemplu impozitarea proprietăţilor în funcţie de valoare.  Nu sunt ministru de Finanţe şi nu sunt specialist în finanţe. Aceste valori se compară cu restul statelor în funcţie de venituri şi atunci vii cu o valoare. Ducem discuţia mult prea simplist. E o nouă abordare impozitarea progresivă, o abordare care a dus la dezvoltarea tuturor societăţilor civilizate”, mai afirmă Marcel Ciolacu. 

Taxa de solidaritate revine

El admite că ”pe agenda de discuţii” este şi subiectul unei taxe de solidaritate. 

Ciolacu mai spune că e posibil ca de joi să înceapă o analiză pe teme de fiscalitate. 

De asemenea, întrebat în ce stadiu se află propunerile PSD privind unele deduceri fiscale pentru anumite servicii, cum ar fi after school, Ciolacu a răspuns că aşteaptă punctul de vedere al Ministerului Finanţelor, considerând ”corectă” abordarea privind deducerile acordate celo0r cu venituri mici şi medii în condiţiile în care o astfel de măsură ar duce la dezvoltarea unor categorii de servicii. 

”În loc să plăteşti impozite la stat încurajezi dezvoltarea copiilor şi dezvoltarea personală, dar ş introduci aceşti bani n economie ă mod direct, nu prin taxe, prin bugetul de stat. Este normal ca cei cu venituri mici şi medii să nu creşti (impozitele – n.r.) ci dimpotrivă dă deduci din acele venituri, impozitul pe venit cei 10%”, a explicat Ciolacu. 

Întrebat care ar fi procentul care ar putea fi dedus, Ciolacu a explicat că ”nu este o schemă făcută încă” şi că aşteaptă propuneri din partea Ministerului Finanţelor Publice.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te