Ceuta cere ajutorul UE pentru protejarea teritoriului, după sosirea masivă a 70.000 de persoane din Maroc
Președintele exclavei spaniole nord-africane Ceuta, Juan Jesus Vivas, a cerut marți ajutorul Uniunii Europene pentru asigurarea integrității acestui teritoriu, după sosirea masivă a circa 70.000 de persoane dinspre Maroc la sfârșitul lui iulie, transmite AFP.
La puțin peste o lună de la această invazie, situația în Ceuta rămâne tensionată, a afirmat Vivas în fața presei la Bruxelles. Potrivit lui, Ceuta este oală sub presiune care poate exploda oricând.
Ceuta cere ajutorul UE pentru protejarea teritoriului, după sosirea masivă a 70.000 de persoane din Maroc
În consecință, a adăugat el, vom cere să existe o prezență permanentă a Europei la Ceuta, în special prin intermediul agenției Frontex.
Viva, membru al Partidului Popular (dreapta), a acuzat Marocul că s-a aflat în spatele celui mai recent aflux masiv de persoane, prin acțiune sau prin omisiune.
Credeți că 80.000 de persoane, 90.000 de persoane, 100.000 de persoane pot fi mobilizate fără ca Marocul și autoritățile marocane să își dea seama?, a întrebat el.
Vivas a acuzat Marocul că a recurs la presiunea migrației pentru a pune în pericol integritatea teritorială a Ceutei, a Spaniei și a Europei.
Citește și: Atacurile asupra porturilor din Marea Neagră scumpesc pâinea. Rutele alternitive pe lângă România nu fac față
Această situație intolerabilă trebuie să primească un răspuns ferm din partea Europei, care să spună Marocului că, dacă dorim o politică de cooperare fructuoasă și benefică, trebuie să plecăm de la respect, începând cu cel al frontierelor, a continuat el.
Vivas a vorbit înaintea întâlnirii prevăzute la Bruxelles cu comisarul pentru problemele migrației, Magnus Brunner, și cu comisarul pentru Mediterana, Dubravka Suica.
Cei doi responsabili europeni se vor întâlni de asemenea cu șeful diplomației spaniole, José Manuel Albares, pentru a discuta situația din teren, a indicat marți un purtător de cuvânt al executivului UE.
Vivas mai cere instituțiilor UE un ajutor financiar pentru Ceuta pentru a obține plecarea definitivă a tuturor persoanelor intrate la sfârșitul lui iulie și pentru întărirea infrastructurilor exclavei.
Citește și: Ceuta, luată cu asalt: peste 70.000 de migranți au intrat în 24 de ore, deși autoritățile au fost avertizate
Justiția spaniolă a deschis oficial luni o anchetă privind sosirea a zeci de mii de migranți la sfârșitul lunii iulie în Ceuta, evocând indicii care sugerează o gestionare incontestabilă favorizând acest proces din partea Marocului.
În schimb, prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a dat asigurări joi în parlament că nu are nicio dovadă a implicării Marocului în acest aflux brusc de migranți, potrivit Agerpres