La trei zile după ce o avalanşă a surprins un grup de elevi ai unui institut local de alpinism, şansele de a-i gasi în viaţă pe ultimii trei dispăruţi s-au diminuat vineri, bilanţul ajungând la 26 de morţi, iar căutările au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile.
Citește și: VIDEO A furat capacele roților mașinii de poliție, dar a fost prins. Riscă ani de închisoare
Sunil Lalwani, unul dintre cei 32 de supravieţuitori, a salutat calmul de care au dat dovadă instructorii grupului care, potrivit lui, au salvat multe vieţi.
"Eram la 50 sau 100 de metri de vârf, cu instructorii noştri în faţă, când deodată o avalanşă ne-a lovit şi a luat pe toată lumea", a declarat Lalwani pentru cotidianul Hindustan Times.
"S-a întâmplat în câteva secunde şi am fost aruncaţi într-o crevasă. Am reuşit cumva să respirăm (...) Datorită lor (instructorilor) suntem în viaţă astăzi", a spus el.
Citește și: 800.000 de hectare, afectate de secetă: Regiunile și culturile care „suferă”
Ei au fost, marţi, victimele unei avalanşe în apropierea vârfului muntelui Draupadi ka Danda-II, la o altitudine de 4.880 de metri în statul Uttarakhand, din nordul Indiei.
Poliţia, autorităţile în caz de catastrofe şi armata aerului indiană au fost mobilizate pentru a ajuta la căutări şi au salvat până acum 32 de persoane.
Un post de aterizare pentru elicoptere a fost instalat în apropierea locului avalanşei, la aproape 4.900 m altitudine, unde a fost efectuată o aterizare de probă cu succes joi dimineaţa, a anunţat poliţia de frontieră indo-tibetană.