Ce s-ar întâmpla în Paris dacă s-ar revărsa Sena? Franța ia în considerare un scenariu apocaliptic


Franța va simula, luni, scenariul unei inundații majore a Senei, similară cu cea din 1910, pentru a sensibiliza locuitorii cu privire la acest tip de catastrofă probabilă.
Inundațiile reprezintă primul risc natural care amenință Parisul, unde o revărsare a Senei ar putea afecta până la 700.000 de persoane, a declarat presei Pénélope Komitès, adjunctă responsabilă cu reziliența la primăria Parisului, organizatoarea exercițiului.
Ce s-ar întâmpla în Paris dacă s-ar revărsa Sena? Franța ia în considerare un scenariu apocaliptic
Ultima inundație centenară, care are un risc din o sută să se producă în fiecare an, datează din ianuarie 1910, când râul a atins 8,62 metri la podul Austerlitz, paralizând orașul timp de câteva săptămâni, un record neegalat.
Două inundații recente ale Senei, în 2016 și 2018, au permis totuși „să ne facem o idee bună despre ce se poate întâmpla până la 7 metri.
Foto: Freepik
Peste această limită, intrăm în domeniul science-fiction”, explică Ziad Touat, directorul companiei Crisotech, care a conceput scenariul care se va derula luni, cu ocazia Zilei Naționale a Rezilienței, scrie Le Figaro.
Spre deosebire de viiturile torențiale care lovesc sudul Franței, creșterea lentă a nivelului apei care caracterizează inundațiile Senei limitează pericolul imediat, analizează Ludovic Faytre, specialist în riscul de inundații, într-o notă a Institutului Paris Région (IPR).
Citește și: Cum va fi afectată România dacă în Franţa vine la putere extrema dreaptă?
„Dar întinderea suprafețelor potențial afectate (aproape 500.000 ha în Île-de-France) și amploarea mizelor umane și economice, la scara unei aglomerări de 10 milioane de locuitori”, fac gestionarea crizei atât de complexă încât o „cultură a riscului” este indispensabilă, estimează el.
„La Paris, mulți se cred feriți pentru că locuiesc departe de Sena sau la înălțime.
Cu excepția evenimentului în care o inundație excepțională, precum cea din 1910, poate afecta toate cartierele, prin efectul de cascadă”, subliniază Bénédicte Cadalen, de la serviciul de gestionare a crizelor al orașului Paris.
Exercițiul în „condiții reale”, pe modelul „Paris la 50 de grade” din 2023, va proiecta locuitorii cartierului Marais într-o dimineață din martie 2026.
Râul parizian este deja revărsat de două luni, dar sâmbătă noaptea a depășit 7,10 metri din cauza unei furtuni.
Citeşte şi: Franța: 800.000 de protestatari împotriva restricțiilor bugetare. Transportul și muzeele, afectate
Sute de mii de persoane trebuie evacuate, metroul este inundat, gazul și electricitatea sunt întrerupte, canalizarea amenință să se reverse și se profilează o penurie alimentară, scrie Mediafax.