Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,95 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Ce pregătește Putin: Atac nuclear tactic sau o iarnă de război de uzură și șantaj energetic

DE Adina Mutăr | Actualizat: 12.09.2022 - 19:16
Ce pregătește Putin/foto: Profimedia Images
Ce pregătește Putin/foto: Profimedia Images

După contraofensiva ucraineană victorioasă, Ministerul rus al Apărării a anunțat că își retrage forțele din două zone din Harkov. Războiul din Ucraina intră într-o nouă fază crucială, în care Putin ar putea decide utilizarea armelor nucleare tactice.

SHARE

Statele Unite și NATO ar trebui să aibă un plan pentru a preveni utilizarea de către Rusia a armelor nucleare, cât și pentru a răspunde la utilizarea acestora în cazul în care Putin ar depăși  această limită, a declarat expertul Michael Rubin, de la Senior Fellow la American Enterprise Institute (AEI), pentru 19fortyfive.

Ppreședintele ucrainean, Volodimir Zelenski și echipa sa sunt entuziasmați de victoriile armatei ucrainene, care a ajuns la granița cu Rusia în Harkov. Ucrainenii sărbătoresc, în timp ce oficialii ruși au comunicat că „forțele ruse se repoziționează înaintea unei noi ofensive”, perspectivă cam greu de digerat de opinia publică, după ce imaginile de pe front arată că rușii au plecat în așa mare grabă, încât au lăsat în urmă numeroase arme și echipamente militare.

Însă, experții militari aveartizează că războiul ar putea intra într-o fază mult mai periculoasă, dacă președintele rus Vladimir Putin s-ar plictisi de războiul de uzură și ar decide să folosească arme nucleare tactice.

Casa Albă și comunitatea serviciilor de informații americane sunt încrezătoare că vor fi avertizate în cazul în care Putin va da ordinul de a desfășura arme nucleare tactice. Fotografiile din satelit și informațiile din surse directe ar putea oferi o imagine clară.

Totuși, există întotdeauna îndoieli și înșelăciune. În timpul războiului din 2006 cu Israelul, Hezbollah a demonstrat capacitatea de a ascunde rachete cu rază lungă de acțiune prin  diversiuni, cât și datorită unor instalații subterane construite de inginerii nord-coreeni. 

„Linia roz” a lui Obama, un precedent periculos

Putin ar putea încerca să ascundă decizia de a utiliza focoasele nucleare tactice, fără să se teamă de un răspuns pe măsură dacă le-a utiliza. La baza acestei convingeri stă așa-numita „linie roz” a lui Barack Obama.

În 2012, Obama a a trasat o „linie roșie” în privința utilizării de arme chimice și biologice în Siria. Când forțele președintelui sirian Bashar al-Assad au folosit arme chimice împotriva unei suburbii din Damasc, Obama a decis să-și încalce propria amenințare.

Astfel s-a pierdut orice răspuns militar împotriva utilizării armelor chimice în războaiele viitoare.

Putin ar putea să creadă acum că Washingtonul și Bruxelles-ul vor căuta un motiv pentru a nu acționa sau a nu escalada situația dacă forțele ruse vor folosi arme nucleare tactice, până când pericolul de represalii va trece.

În acest moment al desfășurării războiului din Ucraina, liderii occidentali nu trebuie să ignore indiciile de la Kremlin că Rusia și-ar putea folosi armele nucleare tactice, pentru că acest lucru ar putea însemna sfârșitul ordinii liberale de după cel de-al Doilea Război Mondial, este de părere Michael Rubin.

Kremlinul se pregătește de iarnă

Kremlinul recrutează soldați din Orientul Îndepărtat al Rusiei, pe care îi consideră mai bine adaptați la vremea rece, a raportat Serviciul de Informații al Ucrainei, potrivit pravda.com.ua.

„O altă rotație a trupelor rusești va fi formată în principal din locuitori din Orientul Îndepărtat rus și Kamciatka, deoarece aceștia sunt mai bine adaptați la viața în condiții de temperaturi scăzute și vor fi mai eficienți în perioada de iarnă”, informează Direcția principală de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării.

De asemenea, acești militari nu sunt obișnuiți cu confortul și vor tolera cu ușurință lipsa unor condiții de trai mai bune, a evaluat ministerul rus al Apărării.

Direcția de Informații a Ucrainei a raportat că recrutorii de la Kremlin au reușit să atragă o parte din populația din regiunile nordice cu promisiuni de plăți mari.

Citește și

VIDEO Întrunire secretă la Ialta. SUA au cerut Ucrainei să negocieze cu rușii. „Imposibil”

Crimeea, elementul forte al negocierilor pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina

Însă, „acest personal este slab instruit și nu știe practic nimic despre starea reală a ostilităților din Ucraina", apreciază serviciile secrete ucrainene.

Între timp, Federația Rusă a anunțat o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea de uniforme de iarnă pentru contingentul de ocupație staționat în Ucraina.

La rândul lor, NATO și SUA au făcut apel pentru echiparea de iarnă a armatei ucrainene.

„Ofensiva rusă din Donbas a fost blocată de forțele ucrainene, care au preluat teritorii atât în est, cât și în sud. Dar să nu facem nicio greșeală, trebuie să fim pregătiți pe termen lung și să fim gata să acordăm sprijin Ucrainei atât timp cât va fi nevoie", a declarat Jens Soltenberg, secretarul general al NATO, în timpul unei conferințe de presă susținute alături de Antony Blinken, șeful diplomației americane.

„Vine iarna și va fi greu. De asemenea, trebuie să continuăm atât să furnizăm arme și muniții, dar și haine de iarnă, corturi, generatoare. Pe scurt, toate echipamentele specifice necesare pentru iarnă", a declarat Stoltenberg.

Ar părea că războiul din Ucraina se pregătește pentru unul de uzură, în timp ce Kremlinul șantajează Europa cu „robinetul de gaze”.

Deocamdată, nu este sigur ce variantă de război va alege Putin pentru următoarele luni.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te