Medic captiv la ruşi. Dinții i-au fost scoși cu un clește, iar degetele și coastele i-au fost rupte

Igor Kiryanenko este un medic din Donețk, care a petrecut șapte ani în captivitate rusească şi a fost torturat cumplit. Kiryanenko avea o familie și o afacere de succes, în Donețk.

În anul 2014, când orașul a fost ocupat, nu a putut pleca, pentru că avea grijă de mama sa în vârstă și de fratele său bolnav. În același timp, a început să coopereze cu serviciile de informații ucrainene.

A fost reținut pe 30 decembrie 2018. În închisorile din regiunea ocupată Donețk, bărbatul a fost electrocutat în zona genitală, i-au fost scoși dinții și a fost forțat să semneze mărturisiri fabricate.

Medic captiv la ruşi. Dinții i-au fost scoși cu un clește

Dar chiar și după aceea Ihor nu a renunțat la limba ucraineană și nu şi-a luat pașaport rusesc. Pe 15 august, după șapte ani de captivitate, Ihor Kiryanenko, în vârstă de 64 de ani, a fost în sfârșit eliberat.

"Nu am putut părăsi Donețk în 2014 pentru că mama mea este în vârstă, avea 88 de ani pe atunci. Atunci a spus: „Vreau să mor pe acest pământ”", povesteşte medicul, conform hromadske.ua.

"Și mai am un frate care este invalid din copilărie - are tetrapareză, adică paralizia a patru membre. Nu i-am putut lăsa acolo singuri", istoriseşte Kiryanenko.

Citeşte şi: Calvarul unui marinar din Ucraina luat prizonier de Rusia. Torturat 2 ani, a slăbit 40 de kilograme

Apoi spune: "Așa că s-a întâmplat să nu plecăm la timp. De aceea, nu m-am putut alătura armatei ucrainene, dar am vrut să aduc victoria mai aproape în felul meu.

Așa că m-am alăturat serviciilor secrete ucrainene și am început să cooperez cu acestea". Mai departe, Igor Kiryanenko spune ce i s-a întâmplat:

"Totul a fost relativ bine. Colaborarea noastră a durat mai puțin de cinci ani. Îmi amintesc bine de această zi — 30 decembrie 2018. Era dimineață și mergeam cu mașina spre piață. Deodată, o altă mașină a blocat drumul în fața mea.

Citeşte şi: Jurnalista ucraineană Viktoria Roșchina, torturată și omorâtă în Rusia. Trupului îi lipseau organe

Alte două mașini au venit în spatele meu și un microbuz din lateral. Oameni îmbrăcați în verde, purtând măști și cu arme în mână au sărit din el.

M-au scos din mașină și m-au lovit în cap de mai multe ori. Aveam fața în zăpadă, mi-au pus o pungă pe cap și am fost încătușat.

M-au băgat în mașină și au plecat cu mașina. Așa am ajuns să cunosc forțele de securitate ale „Republicii Populare Donețk”.

Citeşte şi: ONU acuză Rusia de crime împotriva umanității în Ucraina. Raport cu detalii tulburătoare

Desigur, nu știam unde mă duc. Între timp, am aflat că am fost adus la clădirea organizației regionale a UBOS . M-au bătut puțin imediat, pe loc.

M-au întrebat despre cooperarea cu serviciile secrete ucrainene. Le-am explicat că pur și simplu m-au confundat cu cineva. Pentru că eram sigur că nu puteau afla despre asta.

M-au percheziționat. Au luat tot ce aveam cu mine. Au încercat să mă sufoce cu o pungă. Mi-au înfășurat bandă adezivă în jurul gâtului, iar aerul dinăuntru se scurgea.

Îmi era foarte greu să respir. În starea aceea, cred că am leșinat. M-am trezit cu apă stropită pe mine. Din nou o pungă pe cap.

Ca pe o broască

M-au cărat afară ca pe o broască, ținându-mă de brațe și picioare, și m-au băgat într-un fel de mașină. M-au dus, după cum am aflat mai târziu, în așa-numita cameră de tortură „Izolare”, un loc unde oamenii erau duși pentru a fi torturați.

M-au întins pe masă, ca și cum ar fi fost răstigniți pe o cruce. M-au interogat din nou. Bineînțeles, nu am spus nimic. Am simțit că mi-au scos pantofii și șosetele.

Mi-au înșurubat niște fire în picioare și în degetele de la picioare și au început să mă tortureze cu electricitate. A fost dureros și înfricoșător.

Nu au găsit nimic

Am început să țip. Au glumit și: „Nu țipa așa tare. Deasupra noastră este o grădiniță și o creșă - îi vei speria pe copii.” Câini.

Imediat după această tortură, m-au dus la magazinul meu de antichități. Au căutat prin tot ce se afla acolo, l-au răsturnat, au spart radiouri — căutând vreun fel de interceptoare.

Bineînțeles, nu au găsit nimic. Din nou o pungă pe cap. Am mers cu mașina până acasă. Soția mea a deschis ușa.

Soţia mea a fost şi ea arestată

Era speriată, desigur, pentru că aveam fața spartă și eram desculț, în mijlocul iernii. Am calmat-o puțin.

Încercau să pară o arestare oficială, pentru că au mai intrat câteva persoane în civil — ca niște martori. Au efectuat o percheziție. Au luat tot echipamentul și au cerut și câteva sticle din alcoolul nostru etilic.

Am fost băgat din nou în mașină. Soția mea a fost și ea arestată. Și ne-au dus înapoi la clădirea UBOS. Am fost împărțiți în camere diferite.

Torturile erau regulate

Au început să o interogheze pe soția mea. Nu am reușit niciodată să aflu dacă era torturată. Dar am auzit pe cineva bătut și în camera alăturată - se auzeau lovituri și țipete.

Torturile erau regulate. Și nu mi-am imaginat niciodată că pot fi atât de sofisticate. Eram deja bătrân - 57 de ani - dar asta nu a oprit pe nimeni.

Habar n-aveam că astfel de lucruri se pot întâmpla. Una dintre cele mai grele zile pentru mine a fost imediat după Anul Nou. M-au târât într-o cameră, cu o geantă pe cap.

Tortură de Anul Nou

Am înțeles că aveau o masă pusă acolo, pentru că mirosea a mâncare. M-au împins imediat puțin, ca de obicei. Am auzit niște fete intrând, inelele lor clinchetând.

Au petrecut împreună, au băut, au toastat, au stat de vorbă puțin. Apoi le spun: „Fetelor, voi fumați și trebuie să vorbim cu o prietenă de aici.” Ei bine, au ieșit.

M-au târât afară, în mijlocul camerei. Și cel mai rău a fost că oamenii trebuie să fi fost foarte beți, pentru că nu simțeau deloc forța loviturilor. A fost atât de înfricoșător și dureros.

Scoaterea dinţilor

Mi-au scos toți dinții. Și caninii exteriori au fost scoși cu ceva metalic, probabil un clește. Îmi amintesc cum a scrâșnit dintele și apoi am leșinat.

Mi-am revenit, au continuat tortura. M-am acoperit cu mâinile. Au spus: „Așa se acoperă!” Mi-au răsucit mâinile, mi-au rupt coastele și degetele.

M-au „manipulat” ca pe un fel de șnițel. M-au bătut cu picioarele. Am înțeles că s-au băgat chiar și singuri, pentru că odată ce am auzit fraza: „Nu ești el, m-ai lovit în picior! Ce faci?”

Mama a murit

Au continuat să bea, apoi s-au întors la mine. Deja pierdusem noțiunea timpului, a modului în care se întâmpla și a durat.

[...]

Mama mea a murit cât timp eram în închisoare. Nu am participat la înmormântarea ei și, din păcate, nu știu unde a fost înmormântată.

Soția mea a plecat în străinătate. Iar fratele meu a fost transferat mai întâi la Kiev, iar acum nu știu unde este - cred că este în Ţările Baltice.

Combinezoane albe şi albastre ale muncitorilor care au exhumat cadavre ale unor ucraineni ucişi în Izium, în timpul agresiunii ruse - Foto: Profimedia Images

Am numărul lui, dar nu răspunde. Vreau să-l iau, dar încă nu am unde să mă duc. Am fost întâmpinați foarte călduros — atâtea îmbrățișări, bucurie.

Aceste exclamații: „Slavă Ucrainei!”, „Slavă eroilor!” . Mi-au dat steagul nostru ucrainean. Nu ne venea să credem că asta ni se întâmpla deja, că eram de cealaltă parte a „orcilor”.

Sunt infinit recunoscător tuturor celor care au contribuit la eliberarea noastră."

Un întreg calvar.