"Nu este permisă şi nu este legitimă folosirea armelor nucleare în acest conflict. Cerem Rusiei să declare că nu o va face. Este vorba despre o limită ce nu poate fi depăşită", a declarat Scholz într-o intervenţie la o reuniune a formaţiunii sale, Partidul Social-Democrat (SPD), în acest sfârşit de săptămână.
Scholz a avertizat încă de vineri, când s-a aflat într-o vizită în China, cu privire la pericolul unei escaladări nucleare.
Citește și: SUA cer Ucrainei să înceapă negocieri de pace cu Rusia. Decretul care nu lasă loc de discuții
Pe de altă parte, la evenimentul SPD, o intervenţie online a şefului grupului parlamentar, Rolf Mutzenich, a provocat polemică.
Citește și: Român, arestat de FBI la 15 ani după ce a sechestrat o milionară. I-a injectat coloranți alimentari
Mutzenich, care a pledat în repetate rânduri pentru găsirea unei soluţii diplomatice în Ucraina, a dat asigurări că atitudinea sa a determinat guvernul ucrainean să-l includă pe o "listă de terorişti".
"M-a deranjat să fiu inclus pe o listă de terorişti a guvernului ucrainean cu argumentul că apăr o încetare a focului sau armistiţii regionale pentru a putea face progrese diplomatice", a spus Mutzenich.
Între timp, Ministerul de Externe ucrainean a negat că există o astfel de listă.
"Guvernul ucrainean nu alcătuieşte liste cu terorişti şi, din câte ştiu, în Ucraina nu există niciun proces împotriva domnului Mutzenich", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleh Nikolenko, prin intermediul contului său de Facebook.
Centrul împotriva Dezinformării al Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei a publicat în vară pe internet o listă cu 70 de persoane - pe care figura şi Mutzenich - acuzate că transmit "naraţiuni" care coincid cu propaganda rusă. Totuşi, această listă nu mai este disponibilă pe internet, scrie Agerpres.