Borrell: „Uniunea Europeană trebuie să evite crearea de noi „dependenţe” şi să ofere o alternativă”

DE Daniel Toșa | 21.11.2022 - 13:52
Borrell: „Uniunea Europeană trebuie să evite crearea de noi „dependenţe” şi să ofere o alternativă” - FOTO: Profimedia
Borrell: „Uniunea Europeană trebuie să evite crearea de noi „dependenţe” şi să ofere o alternativă” - FOTO: Profimedia

Uniunea Europeană trebuie să evite crearea de noi „dependenţe'” şi să ofere o alternativă ţărilor partenere în contextul în care blocul comunitar îşi remodelează abordarea diplomatică după invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat Josep Borrell.

SHARE

„Nu căutăm să înlocuim alte parteneriate - şi cu siguranţă nu suntem interesaţi de crearea de noi dependenţe”, a spus Borrell atunci când a fost întrebat dacă el consideră că există riscul ca europenii să repete greşelile făcute în relaţiile cu Rusia şi China.

Blocul comunitar trebuie să „renunţe la a concentra livrările de materii prime pe un singur furnizor - aceasta este lecţia pe care cred că am învăţat-o din criza gazului”, a adăugat demnitarul european.

El s-a referit la scăderea dependenţei Europei de gazul rusesc de la 40% la numai 7% în prezent şi la necesitatea găsirii unor furnizori alternativi de resurse energetice.

Citește și: Putin, pe urmele lui Ceaușescu, în „războiul tuturor”: După Anul Nou va declara Legea marțială

„Central-asiaticii vor să aibă o relaţie cu Europa, dar dacă nu facem nimic, cu siguranţă alţii vor avea mai multă influenţă decât noi”, a explicat Borrell, în marja reuniunii UE-Asia Centrală din oraşul uzbek Samarkand.

Întrebat dacă UE este un partener mai atractiv în Asia Centrală şi în afara acesteia, Josep Borrell a spus că noua strategie a UE, numită Global Gateway, „este modul nostru de a ne arăta ambiţia şi prezenţa politică”.

Citește și: Cupa Mondială în Qatar, un focar de spionaj. Rusia și Iranul, cele mai active. Se iau date personale

„Global Gateway s-ar putea să nu sune prea atractiv şi chinezii îşi vând eficient iniţiativa lor Belt and Road (aşa-numitul nou drum al mătăsii), care a fost lansată cu ani în urmă comparativ cu noi - iată de ce trebuie să ne implicăm mai mult”, a menţionat şeful diplomaţiei UE.

Totuşi, iniţiativa europeană, în valoare de 300 de miliarde de euro, a fost criticată pentru că nu furnizează suficientă putere financiară pentru a contracara iniţiativa chineză.

„Este adevărat că Global Gateway este doar la început, dar în prezent suntem deja cel mai important investitor în termeni agregaţi în Asia Centrală, ceea ce va continua”, a accentuat el.

Pe de altă parte, Josep Borrell a criticat lentoarea cu care sunt parafate acordurile comerciale ale UE. „Trebuie să folosim instrumentele pe care le avem şi cel mai important este cu siguranţă reprezentat de relaţiile economice”, a spus demnitarul european, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te