Boicotarea Olimpiadei de la Beijing: SUA vor o abordare comună cu aliații săi

DE Edi Neagu | 08.06.2021 - 10:04
SUA vor să declanșeze un boicot al Olimpiadei din China. Foto: Facebook

Oficialii americani vor să discute despre o posibilă boicotare a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, din 2022, împreună cu aliații săi, China este acuzată, printre altele de ”genocid” în provincia Xinjiang, împotriva minorității uigure.

SHARE

Statele Unite au reiterat luni că vor să ajungă la o "abordare comună" cu aliaţii lor înainte de a se pronunţa asupra unui posibil boicot al Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing, cerut, sub o formă sau alta, de un număr tot mai mare de congresmeni republicani, dar şi democraţi, notează AFP.

"Suntem în pline consultări foarte intense cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a examina îngrijorările comune şi, în cazul ideal, pentru a ajunge la o abordare comună", a spus şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, în cursul unei audieri parlamentare la Washington.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, 39% finalizat. Se montează cabluri. Inaugurat, 2023

"Veţi afla mai multe în următoarele săptămâni", a adăugat el, în timp ce guvernul Joe Biden temporizează de mai multe luni în acest caz.

Antony Blinken a subliniat că o "abordare comună ar fi mult mai eficientă" decât o poziţie unilaterală americană.

CITEȘTE ȘI: STUDIU Oamenii posedă codul genetic de a-și regenera părți ale corpului ca salamandrele

Republicanii se pronunţă pentru un boicot pur şi simplu al Jocurilor Olimpice de la Beijing din cauza încălcărilor drepturilor omului reproşate Chinei şi, în special, a represiunii musulmanilor uiguri din provincia Xinjiang, considerată oficial ca "genocid" de Washington, în ciuda protestelor chineze.

Şi tabăra democrată a preşedintelui Biden începe să se facă auzită în legătură cu această problemă.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a cerut în luna mai un "boicot diplomatic" al Jocurilor Olimpice de iarnă. "Să nu-i facem guvernului chinez onoarea de a primi şefi de stat", a sugerat ea.

Congresmeni din ambele partide au depus un proiect de lege care vizează pedepsirea companiilor care acceptă să sponsorizeze Jocurile Olimpice de la Beijing. Alţii au introdus luni o rezoluţie prin care solicită Comitetului Internaţional Olimpic să mute Jocurile de iarnă din 2022 într-o altă ţară, "cu excepţia cazului în care guvernul chinez pune capăt crimelor împotriva poporului uigur", relatează Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te