Biden, din nou pozitiv la Covid-19. Caz rar de revenire a replicării virale

Președintele Joe Biden a fost testat sâmbătă din nou pozitiv pentru Covid-19, după ce timp de mai multe zile consecutive a fost testat negativ pentru virus, a anunțat medicul său.
Biden, în vârstă de 79 de ani, nu are simptome noi și „continuă să se simtă destul de bine”, a declarat doctorul Kevin O'Connor într-o notă transmisă de Casa Albă.
O'Connor a avertizat anterior cu privire la potențialul de „revenire" a rezultatelor pozitive ale testelor, un fenomen întâlnit la un mic procent de pacienți care, la fel ca Biden, au folosit medicamentul antiviral Paxlovid ca parte a tratamentului lor.
Citește și
VIDEO Rusia îl incită pe Orban să-și „recupereze” teritoriile locuite de maghiari
VIDEO Cum arată submarinele NATO care pot distruge Rusia în 30 de secunde
În consecință, Biden „și-a mărit numărul testelor, atât pentru a proteja persoanele din jurul său, cât și pentru a asigura detectarea timpurie a oricărei reveniri a replicării virale", a scris O'Connor în ultima notă asupra stării sănătății președintelui.
Președintele a fost testat negativ pentru Covid marți, miercuri, joi și vineri, dar a ieșit pozitiv sâmbătă dimineața în urma unui test antigen.
„Acest lucru reprezintă de fapt o pozitivitate de ricoșeu”, a scris medicul.