Austria impune cinci condiții stricte pentru aderarea României la Schengen. Vin în controale secrete

DE Daniel Toșa | Actualizat: 02.01.2024 - 09:54
Austria impune cinci condiții stricte pentru aderarea României la Schengen. Vin în controale secrete - Foto: Profimedia images

Austria a stabilit cinci condiții esențiale pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a adera la spațiul Schengen, conform unui acord explicit între România, Bulgaria și Austria, privind extinderea zonei de liberă circulație.

SHARE

Documentul, disponibil pe pagina Consiliului Europei, evidențiază condiții specifice, inclusiv permisiunea pentru Austria de a efectua controale inopinate pe aeroporturile sale, chiar dacă acestea ar trebui să fie eliminate teoretic.

Austria impune cinci condiții stricte pentru aderarea României la Schengen

Cele cinci condiții sunt clar specificate în documentul Consiliului Europei, parte a procedurii de aprobare a extinderii spațiului Schengen.

Prima condiție vizează întărirea protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene, inclusiv triplarea prezenței Frontex la granița Bulgariei cu Turcia și la cea bulgaro-sârbă. De asemenea, se cere ajutor financiar pentru protejarea granițelor externe ale UE din România și Bulgaria, precum și consolidarea proiectelor pilot la frontierele bulgaro-turcă și româno-sârbă.

A doua condiție impune sporirea controalelor la frontierele terestre dintre România și Bulgaria și dintre România și Ungaria, cu echipe multidisciplinare și un sistem de filtre multiple pentru a limita migrația ilegală.

A treia obligație asumată este respectarea integrală a prevederilor acordului de la Dublin, obligând România și Bulgaria să accepte imediat înapoi solicitanții de azil din Uniunea Europeană care au tranzitat una dintre cele două țări.

A patra condiție necesită detașarea unor consilieri în materie de documente, inclusiv consilieri austrieci, pentru zborurile relevante la aeroporturile din Bulgaria și România, precum și controale prin sondaj la sosirea în Austria, conform dreptului Uniunii.

Ultima obligație constă în angajamentul de a discuta în 2024 despre un spațiu Schengen funcțional și pregătirea măsurilor compensatorii la granița cu România și Bulgaria.

Este deja oficial că România și Bulgaria vor intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime începând cu 31 martie 2024.

Dacă România nu acceptă refugiați, nu intră deloc în Schengen

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a făcut o declarație specială cu privire la Schengen, anunțând că Comisia și președinția UE ar trebui să elaboreze cadrul legislativ pentru Bulgaria și România pe baza compromisului politic pentru aderarea la Schengen "aerian".

Air Schengen va fi introdus atunci când condițiile necesare vor fi îndeplinite și ferm stabilite. Acest lucru înseamnă că desfășurarea militarilor la frontierele externe ale UE va fi semnificativ crescută, în special în Bulgaria, în Turcia, dar și în România și Serbia, în timp ce frontierele terestre vor continua să fie controlate, în special între România și Bulgaria.

Iar aceste două țări trebuie să accepte refugiați, în special din Afganistan și Siria - acestea sunt condițiile clare și poziția pe care am convenit, inclusiv cele trei țări.

Citește și: Ziduri, garduri, sârmă ghimpată la granițele României. Bonus: vom intra în Schengen

Comisia și Președinția trebuie să lucreze pe baza acestei poziții, care este de o importanță capitală pentru condițiile prealabile pentru Air Schengen. Aș dori să clarific încă o dată ce înseamnă Air Schengen? Înseamnă intrarea prin aeroporturi.

Pentru noi, aceasta nu este o problemă, deoarece traficanții nu operează prin aeroporturi", a declarat Karner.

Citește și: „Șantajul” Vienei: Dacă România nu acceptă refugiați, nu intră deloc în Schengen

Ministerul de Interne de la Viena insistă asupra condițiilor în cadrul negocierilor în curs. Cea mai importantă este ca migranți ilegal, descoperiți în România, să rămână în această țară. Anul acesta, la granița cu Ungaria au fost prinși 8.000 după cum a aflat Newsweek România.

Newsweek a obținut în exclusivitate de la Poliția de Frontieră datele privind traficul de migranți la granițele României.

Astfel, conform unui răspuns al unei solicitări Newsweek România, ”de la începutul anului 2023, până la data de 10.12.2023, la nivelul întregii ţări, pe sensul de ieşire din România au fost depistaţi 11.574 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în statele vecine”.

Poliția de Frontieră a mai amintit că, din numărul total menţionat mai sus, raportat la ţările cu care ne învecinăm, la frontiera cu Ungaria, pe sensul de ieşire, au fost depistaţi 8.763 de migranţi, dintre care, la frontiera verde - 1.589 migranţi şi 7.174, în punctele de trecere.

„Air Schengen”, mărul otrăvit oferit României - NU există niciun calendar pentru ridicarea controalelor vamale

Fostul premier Dacian Cioloş critică Guvernul pentru "anunţul triumfalist" cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen pe căi maritime şi aeriene şi ridicarea, în curând, a controalelor vamale terestre, precizând că ministrul austriac de Interne a declarat că nu există un calendar în acest sens.

"Ministrul austriac de Interne a detonat anunţul triumfalist al lui Marcel Ciolacu în mai puţin de 24 de ore, arătând că nu există niciun acord şi niciun calendar pentru ridicarea controalelor vamale terestre.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, (...) trebuie să înţeleagă un adevăr simplu: vorbele aruncate la întâmplare pot avea consecinţe grave. Nu doar pentru el, ci şi pentru întreaga ţară", a transmis, joi, Cioloş.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te