Putin, ca orice lider rus, poate că a beneficiat de sfatul astrologilor săi, crezând că SUA este într-o poziție slabă.
„Este o oportunitate pentru cei care aleg să se extindă într-un fel sau altul . Întotdeauna va fi durere și învățare din această extindere. Dar e lumină la capătul tunelului”, a prezis site-ul astrologic irlandez CelticDi.
Astrologii spun că Statele Unite vor experimenta prima reîntoarcere a planetei Pluto - în acest caz, prima dată când planeta, care este asociată cu transformarea și puterea, va reveni la poziția în care a fost atunci când Declarația de Independență a fost semnată și ratificată la 4 iulie 1776.
Probleme de putere în SUA
Drept urmare, ei prezic o tranziție problematică și schimbări radicale de putere, cu un final fericit până la urmă.
Potrivit expertei în astrologie Shereen Campbell - Horoscope.com - „întoarcerea lui Pluton în Franța și Rusia a marcat moartea lui Napoleon și Stalin. Dictatorul spaniol Francisco Franco a renunțat la putere în timpul ultimei întoarceri a lui Pluto în Spania. Unii susțin că ultima întoarcere a lui Pluton în Marea Britanie coincide cu o cădere a regatului de la statutul de lider mondial.
„Din punct de vedere istoric, această dată este marcată de multe schimbări”, spune Campbell pentru StyleCaster.com.
„Este cea mai excepțională întâlnire din peste un deceniu”, potrivit cercetătorului Aziz Inan, care studiază toate manifestările palindromului.
Inan este profesor de inginerie electrică la Universitatea Portland din Oregon și studiază curbele palindrom de peste 14 ani.
„Este o dată omniprezentă pentru palindrom, deoarece este un palindrom atunci când este scrisă în formatul Statelor Unite de lună, zi, an și formatul urmat de majoritatea altor țări de zi, lună, an”, a spus Inan.
„Acest palindrom are o putere magică în ceea ce privește atragerea atenției oamenilor de pe tot globul”, a spus el.
Astrologii ruși, întotdeauna pe la curțile „domnești”
Temele mistice au marcat atât prăbușirea Rusiei țariste, cât și a Uniunii Sovietice. Rasputin, călugărul care a fermecat-o pe împărăteasa Alexandra, a contribuit la căderea Romanovilor. În timpul comunismului, ezoterismul a avut un rol important, dar nu fățiș. Căderea bruscă a comunismului la începutul anilor 1990 a condus la o creștere rapidă a popularității gândirii ezoterice. Specialiști în parapsihologie, ca Anatoli Kashpirovski și Allan Ciumak, au captivat audiența TV cu spectacole de vindecare psihică și au atras mii de oameni în apariții live.
Pe măsură ce coronavirusul a schimbat viața în întreaga lume, astrologia a căpătat o nouă viață online. Aplicații precum AstrologyZone și Sanctuary au creat ceea ce, în 2020, Business Insider a citat ca fiind „o industrie globală de 2,2 miliarde de dolari”.
Citește și
Consiliul de Securitate al ONU, „virusat” de Rusia. Când se vor „vaccina” membrii CS
Prețul petrolului și al gazelor a sărit în aer după ce Putin a ordonat trupelor să intre în Ucraina
Pe TikTok, influenți precum Maren Altman, care are peste un milion de urmăritori, oferă informații despre orice, de la Covid-19 la piețele financiare și următoarele mișcări geopolitice ale președintelui Vladimir Putin.
Nu a existat lider rus să nu aibă echipa sa de astrologi. Iar Putin, cu siguranță nu face excepție, dar nici nu se afișează. Liderul de la Kremlin a repetat de multe ori că SUA se află în poziția cea mai slabă anul acesta. Această „revelație” este posibil să fi fost inspirată de astrologii care prezic schimbări „dureroase” de putere, iar SUA nu este favorizată de astre anul acesta. Și data când a invadat regiunea Donbas a Ucrainei, în noaptea dinaintea palindromului 2.22.22, arată o alegere intenționată pentru „extinderea sălbatică”.
Mihail Levin este unul dintre cei mai renumiți astrologi ai Rusiei. A studiat matematica la Universitatea de Stat din Moscova la sfârșitul anilor 1960, o perioadă de relativă deschidere către idei noi în Uniunea Sovietică.
La sfârșitul anilor 1980, în timp ce națiunea se clătina, oficialii care lucrau pentru Mihail Gorbaciov l-au invitat la Kremlin pentru a prognoza ce urmează. La începutul anilor 1990, după căderea comunismului, a oferit horoscoape personalizate pentru administrația lui Boris Elțin, până când, spune el, a rupt legăturile cu președintele rus în timpul primului război cecen, ca o „chestiune de conștiință”.
De atunci, Levin s-a concentrat în cea mai mare parte pe Academia de Astrologie din Moscova, pe care a înființat-o în 1990. De la începutul pandemiei, oferă pronosticuri regulate pe YouTube, cele mai populare divinații ale sale concentrându-se aproape întotdeauna pe probleme sociale și politice.
Putin „a supraviețuit” prezicerilor
Levin nu este favoritul lui Putin. În 2012, după luni de proteste pentru alegerile parlamentare disputate, Levin a prezis că Putin va dispărea în doi ani. El încă susține că mandatul lui Putin se apropie de sfârșit și că „stelele nu ne pot înșela în privința asta”. Totuși, suntem în 2022, Putin a „supraviețuit” prezicerii destul de mult timp.
„Când astrologii greșesc, este mult mai puțin periculos decât este atunci când cineva lucrează cu o bombă nucleară”, a declarat misterios Levin.