duminică 19 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3489
Abonează-te
Newsweek România

Alegeri în Venezuela: dictatorul Nicolas Maduro a preluat și controlul parlamentului

Data publicării: 07.12.2020 • 10:53 Data actualizării: 07.12.2020 • 10:57
Foto: ktla.com
Foto: ktla.com

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi-a întărit hegemonia la alegerile legislative desfăşurate duminică, preluând frâiele ultimei instituţii care îi scăpase de sub control, parlamentul, relatează AFP.

Coaliţia care îl susţine pe Maduro, ”Marele pol patriotic”, a obţinut 67,7% din cele 5,2 milioane de voturi exprimate în cadrul alegerilor marcate de un puternic absenteism şi respinse pe plan internaţional.

Preşedinta Consiliului naţional electoral, Indira Alfonzo, a precizat luni că fracţiunea opoziţiei care a participat la scrutin a obţinut 18% din voturi.

Ea nu a explicat cum vor fi repartizate cele 277 de mandate supuse la votul celor circa 20 de milioane de alegători.

Absenteismul s-a ridicat la 69%, pe fondul apelului de a "sta acasă" lansat de principalele partide de opoziţie.

Liderul opoziţiei Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar şi susţinut de peste 50 de state, în frunte cu SUA, şi care ceruse boicotarea scrutinului, a comentat după aflarea rezultatelor că "Venezuela i-a întors spatele lui Maduro şi fraudei sale".

La alegerile legislative din 2015, când opoziţia a reuşit să întrerupă 15 ani de hegemonia chavistă în parlamentul unicameral de la Caracas, participarea a fost de 71%.

"Ceea ce se întâmplă azi în Venezuela este o impostură şi o mascaradă, nu sunt alegeri", a scris duminică pe Twitter secretarul de stat american Mike Pompeo, subliniind că "rezultatele anunţate de regimul nelegitim al lui Nicolas Maduro nu reflectă voinţa poporului venezuelean".

"A vorbit un zombie!", a replicat ministrul venezuelean de externe, Jorge Arreaza. "Să sperăm că foarte curând diplomaţia va reveni atât la Departamentul de stat cât şi la Casa Albă", a adăugat ministrul, făcând referire la înfrângerea electorală a preşedintelui american Donald Trump.

Pe lângă Washington, şi Organizaţia Statelor Americane a anunţat că nu recunoaşte validitatea scrutinului din Venezuela, a cărui amânare a fost solicitată şi de Uniunea Europeană, apreciind că nu va putea fi vorba de un scrutin "transparent" şi "credibil".

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră