Abu-Bilal al-Minuki, numărul 2 la comanda ISIS la nivel global, ucis de forţele americane şi nigeriene
Președintele SUA Donald Trump a anunțat că Abu-Bilal al-Minuki, numărul 2 la comanda teroriștilor ISIS la nivel global, a fost ucis de forţele americane şi nigeriene.
„În această seară, la indicaţia mea, curajoasele forţe americane şi Forţele Armate ale Nigeriei au executat fără cusur o misiune extrem de complexă şi planificată meticulos pentru a-l elimina de pe câmpul de luptă pe cel mai activ terorist din lume”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social, informează News.ro.
Citește și: Trump reia "războiul sfânt" contra grupării ISIS. Armata SUA lovește ținte ale teroriștilor în Nigeria
Abu-Bilal al-Minuki, numărul 2 la comanda ISIS la nivel global, ucis de forţele americane şi nigeriene
Preşedintele l-a numit pe „Abu-Bilal al-Minuki, al doilea la comandă al ISIS la nivel global”, adăugând: „El nu va mai teroriza poporul african şi nu va mai ajuta la planificarea operaţiunilor îndreptate împotriva americanilor”.
Citește și: Liderul ISIS Dhiya’ Zawba Muslih al-Hardani și cei doi fii adulţi ai săi, uciși de SUA în Siria
Nu este prima lovitură fatală pe care Trump a ordonat-o împotriva presupuşilor militanţi ai Statului Islamic din Nigeria, pe care i-a acuzat că persecută creştinii din această ţară din Africa de Vest.
În decembrie, Trump a declarat că a ordonat o „lovitură puternică şi mortală împotriva ISIS” în nord-vestul Nigeriei, grupare care, potrivit lui, ucidea creştini nevinovaţi.