A murit Zvi Zamir, legendarul șef Mossad care a anunțat războiul de Yom Kippur. N-a fost crezut

DE Adina Mutăr | 17.01.2024 - 22:35
A murit Zvi Zamir, legendarul șef Mossad care a anunțat războiul de Yom Kippur - Foto: Profimedia Images (imagine cu caracter ilustrativ)
A murit Zvi Zamir, legendarul șef Mossad care a anunțat războiul de Yom Kippur - Foto: The Jerusalem Post
Momentul întâlnrii dintre Zvi Zamir și spionul egiptean care a anunțat războiul - Foto: ynet.com

A murit Zvi Zamir, legendarul șef Mossad care a anunțat războiul de Yom Kippur. N-a fost crezut și a fost chiar anchetat pentru informarea „problematică”.

SHARE

A murit Zvi Zamir, legendarul șef Mossad care a anunțat războiul de Yom Kippur. N-a fost crezut de șeful serviciilor de informații ale armatei israeliene. Drept urmare, războiul a luat Israelul pe nepregătite.

Zvi Zamir, șeful Mossad-ului în timpul războiului de la Yom Kippur și autorul celui mai dramatic mesaj codificat din istoria statului Israel, a murit marți, la vârsta de 98 de ani.

A murit Zvi Zamir, legendarul șef Mossad care a anunțat războiul de Yom Kippur. N-a fost crezut

Zamir a condus Mossad-ul din 1968 până în 1974, șase ani tumultuoși în care organizația și șeful ei s-au angajat într-o vânătoare mondială de teroriști palestinieni în urma atacurilor de la Jocurile Olimpice de la Munchen și au încercat să avertizeze conducerea în ajunul războiului de Yom Kippur, din 1973, când forțele egiptene și siriene se pregăteau să lanseze un atac surpriză.

Drama definitorie a vieții sale s-a petrecut la 5 octombrie 1973, când o sursă egipteană, probabil cea mai bună pe care a avut-o vreodată Mossad-ul, a cerut o întâlnire urgentă cu comandantul însuși.

Serviciul secret extern israelian Mossad a publicat recent o carte cu documente istorice, inclusiv o fotografie a cetățeanului egiptean Ashraf Marwan, cu agentul său de legătură Dubi, la întâlnirea urgentă cu șeful Mossadului, Zvi Zamir, pentru a avertiza despre războiul iminent pus la cale de Egipt și Siria. 

În carte, este descrisă cea mai mare reușită a Mossadului înainte de război, racolarea lui Marwan, cu numele de cod „Îngerul“, care era ginerele  fostului președinte egiptean Gamal Abdel Nasser și un apropiat al noii conduceri de la Cairo.

Marwan a transmis un avertisment crucial despre atacul comun iminent al armatelor egiptene și siriene șefului Mossadului de atunci, Zvi Zamir, cu o zi  înaintea izbucnirii războiului în 1973. 

Cartea, intitulată „Când vine timpul să se vorbească “, descrie întâlnirea dintre Zamir și Marwan și prezintă fotografia „Îngerului“ cu agentul său de legătură, mergând la întâlnirea solicitată cu Zamir, plus alte documente convingătoare.

Această publicație apare pe fundalul unor acuzații, atunci ca și acum, când atacul Hamas a luat conducerea Israelului pe nepregătite, că Mossadul nu și-a făcut datoria să prevadă.

Cartea arată principalul vinovat în privința războiului de Yom Kippur: Serviciul de Informații Militare, Aman, în frunte cu comandantul de la acea vreme, Eli Zeira.

Pentru prima dată, serviciul de spionaj a publicat înregistrări istorice din arhivele sale, inclusiv mesaje provenite de la agenți și informatori care au fost recrutați și dislocați de Mossad în țările arabe.

Acești agenți dețineau diferite poziții în cadrul conducerii militare și politice a națiunilor inamice.

Marwan, ginerele fostului președinte egiptean Gamal Abdel Nasser, era  un consilier cheie al succesorului acestuia, Anwar Sadat.

Recunoscut pentru perspicacitatea sa diplomatică, Marwan a primit postul de ambasador peripatetic, căruia i-au fost încredințate misiuni delicate și cu miză mare pe tot globul.

În aprilie 1973, Marwan a convins Mossadul că Egiptul plănuia să atace la mijlocul lunii mai.

În consecință, Israelul și-a ridicat gradul de pregătire militară, dar războiul nu a pornit.

În noaptea de 4 octombrie, Dubi, agentul de legătură al lui Marwan, a fost alertat cu privire la un mesaj presant din partea acestuia, care solicita o întâlnire urgentă pentru a divulga informații cruciale cu privire la „substanțele chimice“ - codul convenit pentru război.

Zamir s-a urcat într-un avion spre Londra, pentru a-l întâlni. În carte, se spune că întâlnirea a dezvăluit un indiciu clar că o invazie a egiptenilor și a sirienilor era iminentă.

Și Mossadul a transmis avertizarea, dar nu a fost luată în seamă, mai ales de informațiile militare, Aman. Ulterior, Eli Zeira, directorul Aman, a declarat că și Comisia israeliană Agranat, care a investigat liderii israelieni pentru eșecul în război, nu i-a acordat încredere lui Marwan, pentru că acesta „a  transmis Israelului informații înșelătoare, la indicațiile lui Anwar Sadat”.

O informație capitală neluată în seamă

Eli Zeira a comentat și în privința întâlnirii de urgență în care s-a dezvăluit iminența războiului.

„Cum poate un astfel de înalt oficial egiptean să vină la Ambasada Israelului din Londra în plină zi, în timp ce el și liderii săi știu că această ambasadă, ca și alte ambasade israeliene din străinătate, este monitorizată de zeci de agenții de informații din întreaga lume?“ a spus Zeira, care l-a considerat pe Marwan agent dublu.

De fapt, șeful Mossadului, Zvi Zamir l-a întâlnit pe Marwan la miezul nopții într-un apartament elegant din Londra, luând toate precauțiile pentru un astfel de eveniment secret.

Marwan l-a convins de veridicitatea raportului său - că un milion de oameni sub arme în Egipt vor lansa în ziua următoare un atac surpriză în tandem cu armata siriană.

Citește și: Explicația ciudată a agențiilor secrete israeliene care nu au prevăzut atacul Hamas: „Nu avem idee”

Zamir a scris un mesaj codificat pe o foaie de hârtie și apoi l-a sunat pe șeful biroului său, la ora 3 dimineața, ca să i-l dicteze.

„La urma urmei, compania va semna contractul astăzi, spre seară”, i-a dictat Zamir șefului său de birou. „Este același contract cu aceleași prevederi cu care suntem familiarizați. Se știe că mâine este sărbătoare.”

Acele ultime cuvinte — „mâine este sărbătoare” - erau codul prin care comandantul Mossad-ului raporta că „mâine va fi război”.

Citește și: VIDEO Adjunctul șefului Hamas, ucis la Beirut. I-a intrat o dronă pe geamul biroului

Niciodată nu a fost transmisă o informație mai valoroasă din teren și totuși, din mai multe motive, nu a fost luată în considerare, un eșec care l-a urmărit pe Zamir pentru restul zilelor sale.

Egiptul l-a socotit pe Marwan un erou, sugerând că a fost agent dublu. Acesta a murit la 27 iunie 2007, căzând de la etajul cinci, unde se afla apartamentul său din Carlton House Terrace, Londra. S-a bănuit că Mossadul a fost „mâna” care l-a împins.

Dar cartea publicată recent arată că agenția l-a socotit o sursă de încredere. Altminteri, avertizarea lui înainte de izbucnirea războiului a fost corectă.

„Nu trebuie să subestimăm inamicul și capacitățile acestuia. Nu trebuie să uităm că în jurul nostru există țări și organizații care continuă să se consolideze pentru a ne amenința securitatea aici“, a declarat șeful actualului Mossad, David Barnea, la lansarea cărții, înainte de prezentul „atac-surpriză“ al organizației teroriste palestiniene Hamas..

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te