Responsabilul pentru strategia de vaccinare a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Marco Cavaleri, spune că am putea vedea o creștere a numărului de cazuri de COVID în următoarele săptămâni.
Responsabilul pentru strategia de vaccinare a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Marco Cavaleri, spune că am putea vedea o creștere a numărului de cazuri de COVID în următoarele săptămâni.
Preşedintele american Joe Biden va primi marţi vaccinul anti-COVID-19 adaptat pentru a combate varianta Omicron şi i-a îndemnat pe americani să se vaccineze cu doza booster actualizată, a declarat duminică asistentul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 558 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 61 mai puține față de ziua anterioară. 141 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați.
Medicii de familie spun că de obicei la începutul sezonului de vaccinare se imunizează mai multe persoane, fiind cele care fac acest lucru an de an şi vor să se protejeze.
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a anunţat deschiderea unei investigaţii asupra achiziţiei vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană, care costă statele UE miliarde de euro.
“Cred că una dintre lecțiile cheie pe care le-am învățat în ultimii ani este că pregătirea este esențială”, a afirmat dr. Clarinval.
Un studiu clinic preliminar care viza formula cu administrare nazală a unui vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de Universitatea Oxford în colaborare cu compania farmaceutică AstraZeneca s-a încheiat printr-un eşec.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 300 de cazuri noi de COVID-19, cu 369 mai puţine faţă de ziua precedentă. Totodată, au fost raportate 6 decese.