Nou război? Tară ce găzduiește mii de soldați ruși iese de sub influența Moscovei. Rolul Franței. După mai bine de două decenii ca parte a unei alianțe militare conduse de Moscova, Armenia și-a suspendat efectiv calitatea de membru în CSTO.
Aceasta se află în zona oraşului Energodar, nu departe de linia frontului ce separă în sudul Ucrainei teritoriile controlate de Kiev şi cele ocupate de trupele ruse, în timp ce armata ucraineană câştigă teren în urma unei contraofensive.
Orice fel de negocieri, a subliniat Podoliak într-un mesaj prin Twitter, pot avea loc numai după o încetare a focului şi o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei.
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a calificat marţi drept „iresponsabil” apelul lansat de Maia Sandu, câştigătoarea pro-europeană a alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul ţării.
Activitatea observatorilor turci va fi limitată la sediul Centrului de control al încetării focului ruso-turc situat în Azerbaidjan, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.