Fundația Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza, la sfârșitul acestei săptămâni, un maraton de încondeiat ouă, cu o durată de 17 ore.
Fundația Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza, la sfârșitul acestei săptămâni, un maraton de încondeiat ouă, cu o durată de 17 ore.
Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a anunţat, joi, revizuirea politicii fiscale locale şi reducerea mai multor impozite, după reacţiile venite din partea comunităţii.
O echipă de specialişti de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, care a efectuat în ultimii ani cercetări arheologice în zona nord-estică a municipiului, a descoperit noi artefacte datând din perioada dacică.
„Minune”, la Sfântu Gheorghe! Orașul are în sfârșit șosea de centură. Cei 11,56 km de drum cu o singură bandă pe sens au costat 289,4 milioane lei, fără TVA, bani europeni, și au fost construiți în mai bine de doi ani.
De ce s-a scufundat nava cargo în Marea Neargă lângă Sfântu Gheorghe? Misterul a fost deslușit, conform declarațiilor reprezentanților Parchetului Curţii de Apel Constanţa.
Unde sunt marinarii de pe nava de la Sf. Gheorghe. Cel mai probabil, a fost o coliziune cu altă navă. Cei opt marinari salvaţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe au ajuns în Portul Constanţa şi au fost evaluaţi.
Proel Biotech din Sfântu Gheorghe a lansat pe piaţă un kit pentru detectarea anticorpilor de tip IgG care se produc în cazul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, acesta fiind destinat spitalelor şi centrelor de diagnosticare, a transmis compania, potrivit Rador.
Antal Árpád, care a câştigat un nou mandat pe listele UDMR, a anunţat marţi pe Facebook că testul la COVID-19 i-a ieşit pozitiv. Se simte puţin slăbit, însă starea sa generală de sănătate este bună.