Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, prima sesiune parlamentară ordinară a anului.
Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, prima sesiune parlamentară ordinară a anului.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, referitor la situația din coaliție, că, atunci când cineva se uită la declaraţiile din spaţiul public şi dacă nu a participat la şedinţele de coaliţie, ”ar crede că ne-am scos ochii acolo”.
USR i-ar putea cere lui Ionuț Moșteanu să plece din funcția de ministru al Apărării. Conform unor surse politice, liderii partidului se reunesc în ședință și vor discuta și acest aspect.
Coaliţia de guvernare se reuneşte, luni, de la ora 18.00, pentru discuţiile finale privind două reforme aşteptate, pensiile magistraţilor şi reforma administraţiei.
Banca Națională se reunește miercuri, 8 octombrie, pentru a decide nivelul dobânzii de politică monetară.
Concedierile din administrație și alegerile pentru Primăria Capitalei sunt din nou discutate în Coaliție. Liderii partidelor aflate la guvernare se întâlnesc să negocieze la ora 14.00.
PSD a decis să meargă la ședințele coaliției, însă are consiții. În spațiul public au apărut stenogramele ședinței de luni dimineață. Sorin Grindeanu a spus că nu va merge pentru stabilirea unor funcții.
Ședința Biroului Permanent al PSD s-a încheiat. Președintele interimar, Sorin Grindeanu, a anunțat ce decizii s-au luat.