Femeile care nu fac primul examen de depistare a cancerului de sân au un risc mult mai mare de a muri din cauza acestei boli 25 de ani mai târziu, comparativ cu cele care îl fac, potrivit unui studiu.
Femeile care nu fac primul examen de depistare a cancerului de sân au un risc mult mai mare de a muri din cauza acestei boli 25 de ani mai târziu, comparativ cu cele care îl fac, potrivit unui studiu.
Cancerul care l-a ucis pe Mihai Leu poate fi descoperit din timp. Medicul Irinel Popescu explică că există un test esențial.
România se află în topul țărilor cu rate de mortalitată infantilă din Uniunea Europeană. Medicii, pacienții și ONG-urile cer măsuri pentru salvarea vieților copiilor. Ce propuneri au?
SENAT: se dau încă 2 zile libere pentru angajați, elevi și militari! Ce să faci ca să le primești? Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect iniţiat de parlamentari PNL, susţinut de PSD, UDMR, minorităţi şi parlamentari neafiliaţi.
Susținere serioasă din partea societății civile pentru proiectul iniţiat de Nicoleta Pauliuc. Mesajul transmis de părintele Necula.
Zile libere de la stat, pentru controale medicale. Noul proiect al senatoarei PNL Nicoleta Pauliuc. Două zile libere plătite.
Centrul de stat pentru cercetare, virologie și biotehnologie din Rusia a conceput un nou sistem de testare, care este capabil să identifice dacă o persoană are imunitate la COVID-19, a declarat Anna Popova, șefa Rospotrebnadzor, autoritatea pentru drepturile consumatorului.