Estonia nu va mai importa gaze ruseşti, în schimb va închiria un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL), împreună cu Finlanda, până în toamnă, a anunţat premierul Kaja Kallas, conform agenţiei de presă BNS, transmite Reuters.
Estonia nu va mai importa gaze ruseşti, în schimb va închiria un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL), împreună cu Finlanda, până în toamnă, a anunţat premierul Kaja Kallas, conform agenţiei de presă BNS, transmite Reuters.
Statele Unite au anunţat miercuri noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia din Ucraina, vizându-i direct pe membri de familie ai preşedintelui rus Vladimir Putin şi ministrului de externe Serghei Lavrov, transmit AFP şi dpa.
Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba, într-o convorbire telefonică cu ministrul irlandez de externe Simon Coveney, a mulțumit Irlandei pentru disponibilitatea de a insista asupra aplicării unor noi sancțiuni severe ale UE împotriva Rusiei.
Ţările baltice au încetat să mai importe gaze naturale ruseşti care "nu au mai fost furnizate în Letonia, Estonia şi Lituania de la 1 aprilie", a indicat şeful companiei letone de stocare Conexus Baltic Grid, informează AFP.
Washingtonul a anunțat o nouă rundă de sancțiuni care vizează programul de rachete balistice al Iranului, la câteva săptămâni după atacul cu rachete asupra unor ținte din Erbil, Irak, revendicat de Corpul Gărzii Revoluției Islamice (IRGC).
Magazinul virtual Google Play pentru utilizatorii de gadget-uri Android și-a suspendat activitatea în Rusia după atacarea Ucrainei, iar rușii lucrează la o alternativă botezată NashStore (MagazinulNostru, în traducere) pe care vor s-o lanseze de „Ziua Victoriei”, pe 9 mai.
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau s-a angajat să rămână „ferm” alături de țările aliate în a introduce sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul în Ucraina și a ridicat numărul membrilor Consiliului Federației Ruse sancționați cu încă 160.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, că stoparea imediată a importurilor de gaze și petrol din Rusia către Uniunea Europeană va avea un efect și asupra statelor care depind de aceste surse de energie.