Proiectul de lege care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc a fost adoptat de deputați, cu 196 voturi pentru, 99 împotrivă şi 2 abţineri.
Proiectul de lege care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc a fost adoptat de deputați, cu 196 voturi pentru, 99 împotrivă şi 2 abţineri.
Andrew Tate, unul dintre „frații Tate, acuzat de trafic de persoane, viol, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat este în culmea fericirii, după ce Trump dă semnale tot mai clare că se aliază cu Vladimir Putin.
Franța convoacă nou summit pentru Ucraina la Paris. E invitată și România, Ilie Bolojan participă. Franța va organiza miercuri o a doua reuniune internațională dedicată Ucrainei și securității europene, extinzând invitațiile față de summitul de luni de la Paris.
Zelenski amână vizita în Arabia Saudită, se teme de un ''ultimatum'' după reuniunea ruso-americană. Conform versiunii Rusiei, în negocierile desfășurate la Istanbul la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei aproape fusese convenit un acord de pace.
Yuri Ushakov, un consilier prezidențial al lui Vladimir Putin și parte a echipei de negociere a Moscovei în Arabia Saudită, a declarat că Rusia și Statele Unite au convenit să „țină cont de interesele celuilalt” în timpul discuțiilor de marți din Arabia Saudită.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan cere compromisuri acceptabile de ambele părţi, şi pentru Moscova, şi pentru Kiev, dar şi un pachet cuprinzător de securitate pentru Ucraina.
China se implică în PACEA din Ucraina. Ministrul de Externe al Chinei, Guo Jiakun, a declarat că se așteaptă ca „toate părțile” la războiul din Ucraina, respectiv, Ucraina, Europa, SUA și RUsia să se așeze împreună pentru negocierile de pace.
Reuniunea de la Paris, fără România. Care este motivul? Ce probleme avem? Modul în care partenerii noștri externi văd tensiunile din România fac ca țara noastră să nu fie percepută ca fiind un partener stabil.